Meditaţia zilei

Publicatla 23 September 2019

Luni, 23 septembrie 2019, Sf. Padre Pio din Pietrelcina
Esdra 1, 5: „toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalim”

Textele din liturghia de azi vorbesc despre o putere tainică a lui Dumnezeu de a lucra în inima omului prin Cuvântul Său. Implicit, vorbesc și despre puterea omului (descoperită tot în mod tainic), de a asculta cuvântul Domnului și de a-i permite să se împlinească.
Rafinarea auzului și a urechii lăuntrice este un proces care durează o viață întreagă și cere aceeași dragoste migăloasă cu care un prunc învață să deosebească glasul mamei de toate celelalte zgomote dimprejur.

Cu ce cuvinte mă atrage astăzi Dumnezeu?

Ah, nu-i nimeni să m-ajute?
Îndură-te și-aievea mi te-arată,
iar solii nepricepute
nu-mi mai hărăzi, căci iată,
nu-mi dau răspuns dorinței niciodată!
Toate-acestea n-au habar
decît de mii de haruri să-mi vorbească,
toate-mi pun pe rană jar,
și stă viața-mi s-o răpească
un nu știu ce ce prind să-l șușotească. (Ioan al Crucii – Cântarea spirituală, trad. Anca Crivăț)

Exprimaţi-vă opinia