Angelus cu Papa Francisc

28.07.2019, Vatican (Catholica) – Rugăciunea „este dialog între persoane care se iubesc, un dialog bazat pe încredere, susținut de ascultare și deschis la angajare solidară. Este […] un dialog între fii și Tată.” Afirmațiile au fost făcute astăzi de Papa Francisc, în contextul rugăciunii Îngerul Domnului. Redăm alocuțiunea papală dinaintea rugăciunii mariane, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro,

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În pagina de astăzi a Evangheliei (cf. Lc 11,1-13), Sfântul Luca relatează circumstanțele în care Isus învață „Tatăl nostru”. Ei, discipolii, știau deja să se roage, recitând formulele din tradiția ebraică, însă doresc să poată vedea și ei înseși „calitatea” rugăciunii lui Isus. Pentru că ei pot să constate că rugăciunea este o dimensiune esențială în viața Învățătorului lor, de fapt fiecare acțiune importantă a Sa este caracterizată de pauze prelungite de rugăciune. În plus, sunt fascinați pentru că văd că El nu se roagă ca alți învățători din templu, ci rugăciunea Sa este o legătură intimă cu Tatăl, așa încât doresc să fie părtași de aceste momente de unire cu Dumnezeu, pentru a gusta complet dulceața sa.

Astfel, într-o zi, așteaptă ca Isus să termine rugăciunea, într-un loc retras, și apoi îi cer: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!” (v. 1). Răspunzând la întrebarea explicită a discipolilor, Isus nu dă o definiție abstractă a rugăciunii, nici nu învață o tehnică eficace pentru a ne ruga și „a obține” ceva. În schimb își invită discipolii să trăiască experiența rugăciunii, punându-i direct în comunicare cu Tatăl, trezind în ei nostalgia față de o relație personală cu Dumnezeu, cu Tatăl. Aici se află noutatea rugăciunii creștine! Ea este dialog între persoane care se iubesc, un dialog bazat pe încredere, susținut de ascultare și deschis la angajare solidară. Este un dialog al Fiului cu Tatăl, un dialog între fii și Tată. Aceasta este rugăciunea creștină.

De aceea le oferă rugăciunea „Tatăl nostru”, probabil cel mai prețios dar lăsat nouă de Învățătorul divin în misiunea Sa pământească. După ce ne-a dezvăluit misterul Său de Fiu și de frate, cu acea rugăciune Isus ne face să pătrundem în paternitatea lui Dumnezeu; vreau să subliniez aceasta: când Isus ne învață Tatăl Nostru, ne face să intrăm în paternitatea lui Dumnezeu și ne indică modul pentru a intra în dialog de rugăciune și direct cu El, pe calea destăinuirii filiale. Și un dialog între tătic și fiul său, al fiului cu tăticul. Ceea ce cerem în „Tatăl nostru” este deja realizat în întregime pentru noi în Fiul Unicul Născut: sfințirea Numelui, venirea Împărăției, darul pâinii, al iertării și al eliberării de rău. În timp ce noi cerem, deschidem mâna pentru a primi. Pentru a primi darurile pe care Tatăl ni le-a arătat în Fiul. Rugăciunea pe care ne-a învățat-o Domnul este sinteza oricărei rugăciuni și noi o adresăm Tatălui mereu în comuniune cu frații. Uneori se întâmplă că în rugăciune există distrageri, dar de atâtea ori simțim voința de a ne opri asupra primului cuvânt: „Tată” și să simțim acea paternitate în inimă.

Apoi Isus relatează parabola prietenului insistent și spune Isus: „trebuie insistat în rugăciune”. Mie îmi vine în minte ceea ce fac copii pe la trei ani, trei ani și jumătate: încep să ceară lucruri pe care nu le înțeleg. În țara mea se numește „vârsta de ce-urilor”, cred că și aici este la fel. Copiii încep să îl privească pe tata și spun: „Tată, de ce?, Tată, de ce?” Cer explicații. Să fim atenți: când tata începe să explice motivul, ei vin cu o altă întrebare fără a asculta toată explicația. Ce se întâmplă? Se întâmplă că pruncii se simt nesiguri cu privire la multe lucruri pe care încep să le înțeleagă pe jumătate. Vor doar să atragă asupra lor privirea tatălui și pentru aceasta: „De ce, de ce, de ce?” Noi, în Tatăl Nostru, dacă ne oprim asupra primului cuvânt, vom face același lucru când eram copii, să atragem asupra noastră privirea tatălui. Să spunem: „Tată, Tată”, și să spunem și „De ce?” și El ne va privi.

Să îi cerem Mariei, femeia care se roagă, să ne ajute să ne rugăm „Tatăl Nostru” uniți cu Isus pentru a trăi Evanghelia, conduși de Duhul Sfânt.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Iubiți frați și surori!

Am aflat cu durere știrea despre naufragiul dramatic, petrecut în zilele trecute în apele Mediteranei, în care și-au pierdut viața zeci de migranți, între care femei și copii. Reînnoiesc un apel din inimă pentru ca toată comunitatea internațională să acționeze cu promptitudine și hotărâre, pentru a evita repetarea unor asemenea tragedii și a garanta siguranța și demnitatea tuturor. Vă invit să vă rugați împreună cu mine pentru victime și pentru familiile lor. Și să cerem cu inima: „Tată, de ce?” [urmează un minut de tăcere]

Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din diferite părți ale lumii: familiile, grupurile parohiale, asociațiilor. Îndeosebi, salut Surorile Sfintei Elisabeta care provin din diferită țări, grupul AVART Organización Internacional de Arte y Cultura Mexicana din Puebla (Mexic) și tinerii din parohia „Sfânta Rita de Cascia” din Torino. Văd un steag uruguaian, dar nu văd mate-ul! Bine ați venit! Salut și polonezii numeroși pe care îi văd aici cu steagurile precum și grupul de spanioli. Urez tuturor o duminică frumoasă și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Sursa: Ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia