Meditaţia zilei

Publicatla 19 July 2019

Vineri, 19 iulie
Ex 11,10-12,1-14; Ps 115; Mt 12,1-8
«Milã vreau, şi nu jertfă»
Domnul azi ne vorbește despre iubire și îndurare. În lectura din cartea Exodului, poporului lui Israel îi este dat cum să sărbătorească Paștele Domnului. Regulile sunt foarte stricte, dar Domnul le dă și o alternativă la fiecare. El spune să fie neapărat un miel, dar dacă nu, poate fi luat și dintre capre. Să nu rămână nimic, dar dacă totuși rămâne, să fie ars. Recunosc în aceasta cât de rezonabil este Domnul nostru și cât de realist este El. Regulile sale nu sunt menite să ne prăpădească, ci să ne ajute.
Evanghelia este în ton cu acest aspect. Isus le răspunde unora care îi ceartă pe discipoli pentru că rup spice sâmbăta ca să le mănânce: „Dacă aţi şti ce înseamnă: «Îndurare vreau, şi nu jertfă», nu i-aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi.” El îmi cere să trec prin filtrul inimii orice Lege, orice exigență sau pretenție, oricât de sfântă ar fi ea.
Drumul cu Domnul este și așa destul de exigent. Psalmistul spune că va „bea potirul mântuirii” iar poporul lui Israel mânâncă în grabă, înconjurat de moarte din toate părțile. În Evanghelie, ucenicilor le este atât de foame, încât rup spice și le mănâncă goale. Nu este deloc ușor. Dar Domnul este acolo, prezent în fiecare zi, să ne ia apărarea.
Întrebare: Ce îmi spune Domnul despre cei pe care îi critic sau care mă critică?
Rugăciune:
Ascult glasul Domnului Dumnezeului meu.
Păzesc poruncile și hotărârile Tale scrise în cartea acestei legi.
Mă voi întoarce la Tine Doamne din toată inima și din tot sufletul meu.
Eu cred că porunca pe care mi-o dai astăzi nu e nici prea înaltă pentru mine,
nici prea depărtată de mine. Ea nu este în cer, ca să întreb – cine se va sui să mi-o aducă?
Nici dincolo de mare, ca să întreb – cine va trece dincolo să mi-o vestească?
Ci ai pus-o foarte aproape de mine, în gura mea și în inima mea, ca să o împlinesc. (după Deuteronom 30, 10-14)

Exprimaţi-vă opinia