Meditaţia zilei

Publicatla 16 July 2019

Marți 16 iulie 2019
Exod 2,1-15a 
„Cine te-a pus pe tine căpetenie şi judecător peste noi?”

De ce îl loveşti pe semenul tău? întreabă Moise pe altul.
Și cine e celalalt dacă nu oglinda lui…
Tu de ce îl lovești pe semenul tău, Moise? este el întrebat înapoi.
Moise utiliza aceeași violență pentru a-și face dreptate. Între cei doi diferă doar înțelesul de „seamăn”. În timp ce lui Moise, tânăr fiind, i se părea drept să-și apere frații ucigând un egiptean, celălalt evreu vede crima lui Moise asupra altui om ca un orgoliu nejustificat – oricine ar fi cel ucis, chiar egiptean, și orice crime ar fi săvârșit acesta.

Căci dreptatea și judecata aparțin numai lui Dumnezeu. Iar noi, precum Moise, avem de trăit un timp în deșert pentru a ne înțelege greșelile noastre și modul lui Dumnezeu de acțiune.

Rugăciune
Ne culcăm în pace știind că păcatele noastre sunt iertate;
Ne culcăm în pace știind că moartea nu are frică.
Ne culcăm în pace știind că nicio putere nu ne poate face rău;
Ne culcăm în pace știind că îngerii sunt aproape.
– Laudă Celtică, Ray Simpson

Exprimaţi-vă opinia