Meditaţia zilei

Publicatla 7 June 2019

Vineri, 7 iunie
Fap 25,13-21; Ps 102; In 21,15-19
„Mă iubești?”

Isus se arată minunat de vulnerabil, atunci când îl întreabă pe Petru de trei ori dacă Îl iubește. Probabil acesta, simțindu-se încă nevrednic de compania Domnului înviat după trădarea din timpul patimilor, avea ispita propriei nevrednicii.

Ori Isus știe că Petru îl iubește, dar vrea ca și Petru să știe acest lucru și să știe că pentru Domnul, slăbiciunea sa din ajunul răstignirii nu este un impediment în a-l alege ca Păstor al oițelor sale.

Psalmistul spune: „Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre” și prin asta luminează măreția și îndurarea Domnului, care nu caută slujitori perfecți, ci oameni imperfecți care sunt gata să îl urmeze.

Întrebare: Ce vină îmi umbrește bucuria? Să i-o ofer Domnului și să îl aud întrebând „mă iubești”?

Rugăciune:

Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru,”Al meu” să se transforme în “al nostru”, şi “al nostru” să devină rugăciune. Ţie, care eşti în ceruri, în cerurile care-i cuprind pe toţi, de unde faci să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi, şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (cf. Mt 5,45), îţi cerem acea armonie pe care nu am fost în stare să o păstrăm pe pământ.

Asemenea fraților și surorilor noastre în credință care acum locuiesc în cerul tău,

vrem şi noi să sfinţim numele tău, punându-l în centrul tuturor intereselor noastre.

Ajută-ne, Tată, să căutăm ceea ce rămâne: prezenţa Ta şi a fratelui nostru.

Aşteptăm să vie împărăţia ta: o cerem şi o dorim, pentru că observăm că mersul lumii nu o încuviinţează.

Ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunţăm la garanţiile comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale lumescului.

Facă-se voia ta, nu a noastră.

Tată, avem nevoie să ne lărgim orizonturile, pentru a nu îngrădi în limitele noastre voinţa ta milostivă de mântuire, care vrea să-i îmbrăţişeze pe toţi.

Tată, ajută-ne, trimiţându-l la noi, ca la Rusalii, pe Duhul Sfânt, dătător de curaj şi bucurie, ca El să ne impulsioneze să anunţăm vestea cea bună a Evangheliei 

dincolo de hotarele în care trăim, dincolo de limbi, culturi şi naţiuni.

În fiecare zi avem nevoie de El, pâinea noastră cea de toate zilele. 

El este pâinea slujirii: în timp ce se frânge pe sine pentru a deveni slujitorul nostru, ne cere să ne slujim unul pe altul.

Ori de câte ori ne rugăm, aminteşte-ne că pentru a trăi nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem; să împărţim, nu să adunăm; 

deoarece bunăstarea este adevărată numai în măsura în care aparţine tuturor.

Ori de câte ori ne rugăm, cerem să ne fie iertate greşelile noastre. E nevoie de curaj să ne angajăm totodată să iertăm şi noi greşitorilor noştri. 

Să lăsăm trecutul în urmă şi să îmbrăţişăm împreună prezentul.

Iar când răul, pândind la uşa inimii (cf. Gen 4,7), ne va împinge să ne închidem în noi înşine, când ispita de a ne izola ne va copleşi, 

Tată, continuă să ne susţii. Încurajează-ne să descoperim în fratele de lângă noi un sprijin pe care Tu ni l-ai pus alături 

pentru a merge spre Tine şi să avem împreună curajul de a spune “Tatăl nostru”. Amin

(fragment Papa Francisc)

Exprimaţi-vă opinia