06.06.2019, Roma (Catholica) – Fraternitatea Fraților Franciscani din Assisi în Providența lui Dumnezeu și asociația de laici care o însoțește încheie pregătirile pentru lansarea, în luna iulie, a navei-spital „Papa Francisc”, care va duce Evanghelia și asistența medicală la peste 700.000 de locuitori din zonele amazoniene la care se poate ajunge doar pe râu, în statul brazilian Pará. Potrivit datelor oferite de Congregație pentru Agenția Fides, nava de 32 de metri găzduiește cel mai complex spital plutitor, cu facilități pentru diagnostic, tratament, spitalizare și prevenție în medicină generală, oftalmologie, odontologie, chirurgie și analize de laborator, infirmerie, sală de vaccinări și aparatură pentru radiografie, ultrasunete, mamografie…”

Nava va pleca din portul Óbidos cu un echipaj de 10 persoane și 20 de voluntari medici și paramedici (incluzând profesori universitari și studenți) și va vizita aproximativ 1.000 de zone de coastă în expediții de câte 10 zile, folosind două bărci cu motor – ambulanță pentru o primă examinare a situației medicale din fiecare regiune și pentru urgențe. Expediția va colabora cu spitalele locale din Juruti și Óbidos. În perioadele de inundații va fi și ambarcațiune de salvare.

Inițiativa a apărut în urma vizitei Papei Francisc la un spital din Rio de Janeiro, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului 2013, când Pontiful l-a întrebat pe preotul fondator, călugărul Francisco Belotti, dacă sunt prezenți în zona amazoniană. Răspunsul a fost nu și Papa a spus simplu: „Atunci trebuie să mergeți”. Ca rezultat, asociația și fraternitatea au preluat cele două spitale menționate, care erau închise. Curând „ne-am dat seama că populația care locuiește pe malurile râului întâmpină dificultăți considerabile în a ajunge la spitale și atunci am înțeles că singurul mod este să facem ca spitalul să meargă la ei”.

Misiunea va fi coordonată de un preot din Fraternitate, care se va ocupa de a duce Cuvântul lui Dumnezeu la populația vizitată, precum și de a asigura abordarea umanitară și demnitatea asistenței. Construirea navei a fost posibilă mulțumită unui acord cu statul, care a alocat fonduri pentru proiect.

Sursa: Zenit.org

Exprimaţi-vă opinia