Papa la Iași

01.06.2019, Iași (Catholica) – „Să nu uiți de ceea ce ai învățat în familie. Nu uita rădăcinile tale”, a spus Papa Francisc în fața mulțimii impresionante strânse în fața Palatului Culturii din Iași pentru evenimentul descris ca „întâlnire mariană cu tineretul și cu familiile”. Evenimentul a avut loc în a doua zi a vizitei pe care Sfântul Părinte o face în România, după ce dimineața a fost la Șumuleu Ciuc. Fiind 1 iunie, Pontiful a spus: „Aș vrea ca primul lucru pe care îl facem să fie acela de a ne ruga pentru copii: să îi cerem Preacuratei să îi protejeze cu mantia ei.”

Programul evenimentului a inclus mai multe mărturii, care l-au impresionat pe Pontif, dovadă referirile repetate din discursul său. Amintind de mărturia unui cuplu cu 11 copii, a spus: „Este frumos să se vadă cum iubirea prinde rădăcini cu devotament și angajare, muncă și rugăciune. Iubirea a prins rădăcini în voi și a dat multe roade. Așa cum spune (profetul) Ioel, când tinerii și bătrânii se întâlnesc, bunicilor nu le mai este teamă să viseze. Iar visul vostru (Elisabeta și Ioan) a fost acesta: ‘Visăm ca ei să își poată construi viitorul, fără să uite de unde au plecat. Visăm ca tot poporul nostru să nu uite de rădăcinile sale.’ Voi priviți la viitor și deschideți ziua de mâine pentru fiii voștri, pentru nepoții voștri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce ați învățat pe drumul vieții voastre: ca ei să nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, să nu își uite rădăcinile.”

Referindu-se la o altă mărturie, Papa a spus: „Cu siguranță, credința ‘nu este cotată la bursă’, nu se vinde și, cum ne amintea Eduard, poate părea că ‘nu folosește la nimic’. Însă credința este un dar care menține vie o certitudine profundă și frumoasă: apartenența noastră în calitate de fii, și de fii iubiți de Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește cu iubire de Tată: fiecare viață, fiecare dintre noi îi aparține. Este o apartenență ca fii, dar și ca nepoți, ca soți, ca bunici, ca prieteni, ca vecini; o apartenență în calitate de frați între noi. Cel rău divizează, dispersează, separă și creează discordie, seamănă neîncredere. […] ‘Tinerii înfloresc când se simt iubiți’, spunea Eduard. Toți înflorim când ne simțim iubiți. Pentru că iubirea prinde rădăcini și ne cheamă să ne înfigem aceste rădăcini în viața celorlalți. Așa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru național (Mihai Eminescu), care îi dorea dulcii sale Românii: „fiii tăi trăiască numai în frăție ca a nopții stele’. […] Noi aparținem unii altora, iar fericirea personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți. Toate celelalte sunt povești.”

Sfântul Părinte a apelat și la patrimoniul ortodox în discursul său, citând o întâmplare cu tâlc: „Într-o zi călugărul Galaction Ilie de la Mânăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un eremit sfânt pe care îl cunoștea și îl întrebă: „Spune-mi, părinte, când va fi sfârșitul lumii?” Și venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: „Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin!” Papa a continuat: „Adică atunci când nu va mai fi dragoste și înțelegere creștinească între frați, între rude, între creștini și între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ! Viața începe să se stingă și să putrezească, inima noastră încetează să mai bată și se usucă, bătrânii nu vor mai visa și tinerii nu vor mai profetiza când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin… căci fără iubire și fără Dumnezeu omul nu mai poate trăi pe pământ.”

Spre final a vorbit despre vocație: „Domnul ne dăruiește tuturor o vocație care este o provocare, pentru a ne face să descoperim talanții și capacitățile cu care suntem înzestrați și pentru ca să le punem în slujba celorlalți. Ne cere să ne folosim de libertatea noastră ca o libertate de alegere, să spunem ‘da’ unui plan de iubire, unui chip, unei priviri. Aceasta este o libertate mult mai mare decât aceea de a putea să consumăm și să cumpărăm lucruri. O vocație care ne pune în mișcare, ne face să distrugem tranșeele și să deschidem drumuri care să ne amintească acea apartenență de fii și de frați.”

Revenind la tema credinței, Papa a spus: „Credința nu se transmite doar prin cuvinte, ci și cu gesturi, priviri, mângâieri ca acelea ale mamelor noastre, ale bunicilor noastre; cu gustul lucrurilor pe care le-am învățat acasă, într-un mod simplu și genuin. Acolo unde este mult zgomot, să știm să ascultăm; unde este confuzie, să știm să inspirăm armonie; unde totul se îmbracă în ambiguitate, să putem aduce claritate; unde este excluziune, să aducem împărtășire; în mijlocul senzaționalismului, în mijlocul mesajelor și veștilor rapide, să avem grijă de integritatea celorlalți; în mijlocul agresivității, să dăm precedență păcii; în mijlocul falsității, să aducem adevărul; în toate, în toate să privilegiem deschiderea drumurilor ce ne fac să simțim apartenența noastră ca fii și ca frați.”

Înainte să încheie, Sfântul Părinte a pomenit o întâlnire avută pe când străbătea mulțimile de credincioși: „Era o bătrână, destul de bătrână, bunică. În brațe avea nepotul de două luni mai mult sau mai puțin, nu mai mult. Când am trecut mi l-a arătat. Zâmbea, și zâmbea cu un zâmbet de complicitate, ca și cum mi-ar spune: ‘Uite, acum eu pot să visez!’ Pe moment, m-am emoționat și nu am avut curajul să merg și să o aduc aici în față. Pentru aceasta povestesc asta. Bunicii visează când nepoții merg înainte, iar nepoții au curaj când iau rădăcinile de la bunici.” Finalul a fost desigur dedicat Mariei, o Mamă „care cultivă visurile fiilor, care le păzește speranțele, care aduce bucuria în casă”, „o Mamă duioasă și concretă, care are grijă de noi. Voi sunteți comunitatea vie și înfloritoare, plină de speranță, pe care o putem oferi Mamei. Ei, Mamei, să îi consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor și al Bisericii. Mulțumesc!”

Exprimaţi-vă opinia