23.04.2019, Colombo (Catholica) – Liderii ai Bisericilor creștine și ai diferitelor credințe religioase s-au strâns marți, 23 aprilie 2019, în ziua de doliu național, în solidaritate și profundă apropiere cu creștinii din Sri Lanka. La apelurile și la rugăciunile Papei Francisc s-au unit în aceste ore și Patriarhii de Constantinopol și Moscova, Arhiepiscopul de Canterbury, Consiliul Mondial al Bisericilor, dar și lideri musulmani și evrei. Este unanimă descumpănirea datorită bilanțului victimelor care a urcat în aceste ore la 310 și este fără apel condamnarea unor asemenea acte de violență comise împotriva ființelor nevinovate aflate în rugăciune într-una din zilele cele mai sacre ale creștinismului.

Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, condamnă „cu fermitate orice atac terorist și act de ură, violență și fundamentalism, independent de sursa sa”, și îi invită pe toți să coopereze „pentru a construi coexistența pașnică și colaborarea prin dialog și respect reciproc”. Patriarhul de Moscova, Kiril, a trimis un mesaj de condoleanțe președintelui Republicii din Sri Lanka, Maithripala Sirisene. „Sunt profund șocat. Teroriștii au ales ca țintă a atacurilor lor nu numai edificii rezidențiale și publice, ci și biserici creștine în care mulțimi de credincioși s-au reunit pentru celebrările pascale. Sper că autoritatea statală și organismele competente din Sri Lanka vor face tot posibilul pentru ca nu numai executorii ci și organizatorii acestor crime sângeroase să nu se sustragă de la responsabilitatea acțiunilor nelegiuite pe care le-au comis.”

Sprijin pentru poporul din Sri Lanka vine și de la Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, în timp ce Episcopul anglican de Colombo, Dhiloraj Canagasabey, membru al Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC), cere o investigație aprofundată asupra acestor incidente guvernului din Sri Lanka, pentru „a garanta siguranța locurilor de cult și a împiedica indivizii și grupurile să nu respecte legea provocând acte de intimidare sau violență împotriva oricărei comunități sau grup”. Olav Fykse Tveit, secretar general al WCC, scrie într-o notă: „Aceste acte de violență amenință sacralitatea vieții umane și constituie un sacrilegiu în multe sensuri. Chiar dacă strigăm împotriva acestui sacrilegiu, afirmăm cu hotărâre că violența nu trebuie să genereze violență. În spiritul iubirii lui Cristos, în ziua de Paște, credem cu fermitate că violența, ura și moartea nu vor avea ultimul cuvânt”.

A fost imediată reacția lumii islamice. La puține ore de la atacurile sângeroase, Consiliul Înțelepților Musulmani, sub președinția lui Ahmed El-Tayeb, marele imam de la Al-Azhar, a condamnat „cu fermitate” atacurile teroriste. „Merg împotriva învățăturilor tuturor religiilor și a tuturor crezurilor, precum și împotriva legilor și normelor sociale internaționale”, se citește într-o notă în care se subliniază și „necesitatea urgentă de a intensifica eforturile internaționale pentru a contrasta toate formele de terorism”. Într-un tweet personal, marele imam de la al-Azhar scrie: „Nu pot să-mi imaginez că o ființă umană poate să ia în vizor persoane nevinovate în ziua celebrării lor. Aceste acțiuni teroriste perverse merg împotriva învățăturilor tuturor religiilor”.

Despre „crime împotriva umanității” vorbește Uniunea Comunităților Islamice din Italia care reafirmă: „Nicio cauză, ideologie sau crez religios nu pot justifica această violență și barbarie. Aceste atentate sunt încă o confirmare că terorismul nu cunoaște frontiere și nici culturi și că întreaga omenire este astăzi în vizor. De aici necesitatea de a răspunde în mod coral și solidar la acest rău universal care tinde să destabilizeze națiuni întregi și să răspândească ura între culturi și religii”.

Președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder, în numele tuturor evreilor din lume, cere „toleranță zero pentru cei care folosesc teroarea pentru a face să înainteze obiectivele lor”. Și adaugă: „Acest asalt barbar la adresa credincioșilor care celebrau una dintre zilele cele mai sacre ale creștinismului, să folosească drept amintire dureroasă a faptului că războiul împotriva terorismului trebuie să fie în vârful agendei internaționale și urmărit fără încetare”. „Din păcate, evreii, în mod repetat luați în vizor de teroriști, cunosc această durere la prima mână”.

În Italia, președintele Uniunii Comunităților Ebraice Italiene, Noemi Di Segni, a exprimat condoleanțe poporului srilankez. Într-o notă scrie ea: „Ceea ce s-a întâmplat în Sri Lanka ne lasă fără cuvinte: un alt măcel provocat de ură și săvârșit în mod voit într-una din zilele cele mai sacre ale religiei creștine. În afară de solidaritatea noastre necesară față de țară, față de victimele acestei violențe brutale și față de comunitatea creștinilor, ca evrei italieni reafirmăm importanța unei angajări răspândite în contrastarea oricărei forme de terorism și de intoleranță religioasă”. Di Segni amintește că în aceste zile și lumea ebraică celebrează Pesach, o sărbătoare în care evreii celebrează „libertatea și dreptul de a practica liber propria religie. O sărbătoare care ne amintește că această libertate nu este sigură ci trebuie să fie apărată din generație în generație”. (material al Agenției SIR tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)

Exprimaţi-vă opinia