Noutăți editoriale

Publicatla 17 April 2019

“Puterea chemării. Viaţa consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, carte – interviu cu papa Francisc, trad. pr. Virgil Blaj, OFMConv. Cartea apare în format 10,5x18cm, are 144 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria “Sfântul Anton de Padova” din Roman (www.edituraserafica.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 16 lei.

Publicată în contextul vizitei papei Francisc în România din 30 mai – 2 iunie 2019, cartea de faţă este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viaţă Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul şi-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea şi disponibilitatea cu care urmaşul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viaţa consacrată. În linii mari, întreg interviul ar putea reprezenta viziunea Papei Francisc referitoare la viaţa consacrată şi a schimbărilor pe care le-a suferit de-a lungul timpului, în special după Conciliul Vatican II. În particular, papa Francisc nu se sfieşte să abordeze subiecte extrem de delicate din viaţa Bisericii şi a institutelor de viaţă consacrată: problema “traficului de novice” dintr-o ţară în alta, refuzul unor institute de a-şi adapta forma de viaţă la noile rigori ale societăţii, un mai bun discernământ în selectarea candidaţilor la viaţa consacrată, lipsa (în unele cazuri) de îndrumare a candidaţilor la viaţa consacrată, tendinţele homosexuale în rândul preoţilor. Cu privire la acest din urmă aspect, papa Francisc se arată foarte tranşant, militând ca aceste persoane să nu fie acceptate sub nicio formă în viaţa consacrată, care trebuie şi este imaginea Bisericii. De asemenea, Sfântul Părinte pledează şi pentru un rol cât mai important al femeilor în viaţa consacrată, argumentându-şi poziţia prin imaginea Bisericii ca Mireasă a lui Dumnezeu şi prin faptul că această problemă nu poate fi rezolvată decât dacă se merge pe calea Mariei, adică a feminităţii. Cartea se adresează atât persoanelor consacrate, cât şi celor care simt chemarea vocaţiei, dar şi credincioşilor interesaţi să descopere viaţa unei Biserici în continuă evoluţie.

“Depăşirea dependenţei de pornografie. O soluţie spirituală”, autor J. Brian Bransfield, trad. Darie Croitoriu. Cartea apare în format 12×19 cm, are 172 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria “Sfântul Anton de Padova” din Roman (www.edituraserafica.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 18 lei.

La Editura “Serafica” a apărut cartea “Depăşirea dependenţei de pornografie. O soluţie spirituală”, autor J. Brian Bransfield, trad. Darie Croitoriu. O apariţie editorială care poate părea surprinzătoare, dar care se justifică pe deplin într-o societate sufocată de pornografie, mai ales pornografia pe internet. Preot în Arhidieceza de Philadelphia, cu doctorat în teologie morală, J. Brian Bransfield invită cititorii la parcursul spre vindecarea de pornografie pornind de la drumul pe care îl face Isus în Samaria, unde se întâlneşte, la o fântână, cu o femeie samariteană. După cum susţine autorul, aceste pagini nu doresc a suplini metodele terapeutice în 12 paşi, deja existente, ci reprezintă mai mult un drum spiritual de depăşire a durerii şi vinovăţiei provocate de dependenţa de pornografie şi regăsirea vieţii virtuoase şi a harului. Autorul tratează în special problema pornografiei pe internet, al cărei caracter de dependenţă este mult mai periculos din cauza accesibilităţii. Dacă pornografia convenţională (reviste porno, casete video) poate ridica probleme de achiziţie şi păstrare, pornografia pe internet e la un singur click distanţă şi oferă infinite moduri de stocare şi păstrare (smartphone, tabletă, computer, laptop). Bransfield plasează apariţia şi dezvoltarea dependenţei pe internet la intersecţia a trei mari revoluţii: Revoluţia Industrială (care a transformat omul în simplu mijloc de producţie), Revoluţia Sexuală din anii ’60 – ’80 (care a dus la legalizarea avorturilor, apariţia contraceptivelor, a libertăţii vieţii sexuale în afara căsătoriei şi acceptarea minorităţilor sexuale) şi Revoluţia Digitală – aflată în plină expansiune. Întâlnirii lui Isus cu femeia samariteană la fântână, autorul acestor pagini îi opune un exemplu de viaţă concret: întâlnirea, pe ascuns, a unui bărbat cu zeci de site-uri porno, întâlnire care durează mai bine de patru ore; protagonistul adoarme şi este surprins de soţia sa. Pornind de la sentimentul de vinovăţie – care poate avea efecte dezastruoase asupra psihicului uman, continuând cu demistificarea libertăţii sexuale – care, sub aparenta senzaţie de eliberare provocată de endorfine nu face altceva decât să dezumanizeze persoana, Bransfield propune reîntoarcerea la viaţa virtuoasă, dublată de o consiliere competentă, fie din partea unui terapeut, fie din partea unui duhovnic.

Exprimaţi-vă opinia