Meditația zilei

Publicatla 16 April 2019

16 aprilie 2019
SUSŢINERE
Iată-l pe fiul tău; iat-o pe mama ta! (In 19,26).

Cineva care să-ţi fie alături în momentele dificile ale vieţii.
Cineva care să te îmbrăţişeze şi să te ţină strâns la piept atunci când cuvintele nu-şi mai au rostul, iar lacrimile au secat cu totul.
Cineva care va rămâne lângă tine întotdeauna, pentru totdeauna.
Cineva care să aibă grijă de tine, cineva de care să ai grijă.
Nu suntem singuri, nici în măcar în cele mai întunecate şi dureroase perioade ale vieţii. Prieteni, părinţi, fraţi şi surori, colegi. Trebuie doar să-i vedem şi să-i simţim ca un dar în viaţa noastră.
Iar la picioarele crucii noastre personale au stat şi continuă să stea de veghe nenumărate persoane cu care ne-am întâlnit pe cale, împreună cu care am luptat, am căutat, uneori am şi greşit împreună cu ele, împreună cu care am căutat iubirea.
Sunt lângă noi, împreună cu noi.
Sunt mama şi fiul celui de pe cruce…

Exprimaţi-vă opinia