Papa Francisc

11.04.2019, Vatican (Catholica) – „Iubim înainte de toate pentru că am fost iubiți, iertăm pentru că am fost iertați”, a spus Papa Francisc ieri, miercuri, 10 aprilie, la cateheza de la audiența generală, continuând seria dedicată rugăciunii „Tatăl nostru”. Subiectul catehezei a fost următoarea cerere din rugăciunea domnească: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12). „Așa cum avem nevoie de pâine, tot așa avem nevoie de iertare. Și aceasta, în fiecare zi”, a spus Pontiful.

„Creștinul care se roagă îi cere înainte de toate lui Dumnezeu ca să îi fie iertate greșelile sale, adică păcatele sale, lucrurile urâte pe care le face.” Papa a subliniat că și în scenariul – imposibil de altfel – de a fi sfinți fără nici un păcat, niciodată, și atunci îi datorăm totul lui Dumnezeu. A crede altfel înseamnă a cădea în „atitudinea cea mai periculoasă a fiecărei vieți creștine”, și anume orgoliul. „Este atitudinea celui care se pune în fața lui Dumnezeu crezând că are mereu conturile în ordine cu El: orgoliosul crede că are totul la locul său. […] Nimeni dintre noi nu este perfect, nimeni.” Avertizând împotriva mândriei, a dat un exemplu: „Era odată un convent de surori, în anul 1600-1700, vestit, în timpul jansenismului: erau foarte perfecte și se spunea despre ele că erau preacurate ca îngerii, dar mândre ca diavolii. Este un lucru urât. Păcatul dezbină fraternitatea, păcatul ne face să presupunem că suntem mai buni decât alții, păcatul ne face să credem că suntem asemenea lui Dumnezeu.”

Revenind la ideea recunoștinței pentru cele primite, a spus: „trebuie să ne amintim mereu că viața este un har, este minunea pe care Dumnezeu a extrasă o din nimic.” A amintit apoi expresia „mysterium lunae” folosită de teologi: așa cum luna nu are lumină proprie, ci o reflectă pe cea a soarelui, și noi „nu avem lumină proprie: lumina pe care o avem este o reflexie a harului lui Dumnezeu, a luminii lui Dumnezeu. Dacă iubești este pentru că cineva, din exteriorul tău, ți-a zâmbit când erai un copil, învățându-te să răspunzi cu un zâmbet. Dacă iubești este pentru că cineva de lângă tine te-a trezit la iubire, făcându-te să înțelegi cum în ea se află sensul existenței.”

Sfântul Părinte și-a încheiat audiența spunând: „Acesta este misterul lunii: iubim înainte de toate pentru că am fost iubiți, iertăm pentru că am fost iertați. Și dacă cineva nu a fost luminat de lumina soarelui, devine înghețat ca pământul iarna. Cum să nu recunoaștem, în lanțul de iubire care ne precedă, și prezența providențială a iubirii lui Dumnezeu? Nimeni dintre noi nu îl iubește pe Dumnezeu cât ne-a iubit el pe noi. Este suficient să ne punem în fața unui crucifix pentru a percepe disproporția: El ne-a iubit și mereu ne iubește cel dintâi. Așadar să ne rugăm: Doamne, chiar și cel mai sfânt din mijlocul nostru nu încetează să fie datornicul tău. O, Tată, ai milă de noi toți!” Share 0

Exprimaţi-vă opinia