Meditaţia zilei

Publicatla 10 April 2019

Miercuri, 10 Aprilie 2019
Ioan 8,31-42: „Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi într-adevăr liberi.”

Suntem sclavii multor lucruri în timpul acestei vieți. Păcatul mândriei, în mod deosebit, ne încătușează existența. Toate capcanele diavolului, toate ispitele lumii, slava deșartă pe care o căutăm, tânjirea după confirmări din partea oamenilor asupra a ceea ce suntem și facem, necumpătarea, dorința de putere și control… toate aceste sunt atât de subtile încât, de multe ori, nici nu ne dăm seama cum le comitem și ce păcate atrag fiecare în sufletul nostru. Isus s-a întrupat și a murit pe cruce pentru a ne elibera de tot răul și a ne împăca cu Tatăl, pentru ca noi să atingem din nou starea de perfecțiune și intimitate cu Dumnezeu de la începutul lumii. În afară de mântuirea adusă de Isus, orice al mijloc pălește în a îndeplini aceste lucruri. În Isus avem libertate deplină, libertatea fiilor și fiicelor lui Dumnezeu. 

Cum poți face liberi pe alte persoane?

Rugăciune
Rugăciune pentru libertate spirituală
O, Spirite al lui Dumnezeu, te rugăm să ne ajuți să îndreptăm
toate acțiunile noastre conform inspirației tale,
să le împlinim prin sprijinul tău,
pentru ca fiecare rugăciune și muncă a noastră
să înceapă întotdeauna de la tine
și prin tine să fie încheiată cu bucurie.
Această rugăciune este utilizată în mod frecvent de iezuiți la începerea cursurilor sau a întâlnirilor.

Exprimaţi-vă opinia