Meditaţia zilei

Publicatla 26 March 2019

Marți, 26 martie 2019
Matei 18,21-35
„A ierta fiecare fratelui său din inimă”

Ce să iert?
Am iertat părinții, frații, prietenii, pentru situațiile în care nu m-au iubit. Nu voi încerca să-i schimb, nu voi persista în tovărășia lipsei de iubire, dar las ușa deschisă celor care mă pot iubi.
Ce să iert?
Las resentimentele și primesc durerea ca pe locul fragil în care se pot naște compasiunea și iubirea. Apoi mă ridic să-i sprijin pe cei care au parte de aceeași suferință.
Ce să iert?
Dumnezeu nu a împiedicat răul în viața mea. Vrea să-l las să mă iubească așa, ca să pot iubi și eu la fel.

Rugăciune
A-l ierta pe Dumnezeu?

Doamne, ajută-mă să găsesc în inima mea
iertare
pentru că m-ai creat așa cum sunt.
Blasfemie? Poate.
Sinceritate? În lipsa unui cuvânt mai bun, da.
În acest unic, repetat și orb
moment de claritate
În mod sincer am nevoie să te iert, Doamne.
Știu că sunt lucrarea mâinilor tale.
Am simțit atingerea ta blândă
în adierea vântului vara
și în căldura focului iarna.
Îți întâlnesc iubirea în multe feluri.
În goliciunea liniștii
și în plinătatea sunetelor;
În revelații luminate
de lucruri vii, în mișcare și colorate;
În noaptea moartă și întunecată
și în zgomote pline;
În gânduri care se avântă
și sentimente care cad;
În vremuri bune, în vremuri grele, în înălțimi și adâncimi,
în somn, în trezire, în fiecare anotimp, în fiecare an,
pe fiecare cale, peste tot,
la fiecare nou trecut,
într-o viață plină, împlinită
sunt înconjurat de iubirea ta.

– Michael Moynahan SJ

Michael Moynahan este membru al departamentului de studii religioase de la Universitatea Sfânta Clara și a publicat numeroase colecții de poeme-rugăciuni.

Exprimaţi-vă opinia