Meditaţia zilei

Publicatla 23 March 2019

Sâmbătă, 23 martie 2019
Luca 15, 20: “Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.” 

Parabola fiului risipitor aduce cu sine întotdeauna și figura tatălui milostiv. Este modelul prin excelență al tatălui preocupat pentru viața fiului său. Nu rămâne indiferent nici când stau sub același acoperiș, nici când fiul cel “îndrăzneț” îi cere partea de avere. Și cu atât mai mult nici când pleacă în căutarea celor trecătoare. 

Observăm mai departe că iubirea sa nu s-a schimbat. Inima sa vede inima fiului. Chiar simte trăirile fiului și i se face milă. Nu ezită să îl îmbrățișeze și să îl sărute atunci când fiul se reîntoarce acasă. Uită cele trecute și îi redă o altă viață. Ca acest tată este și Dumnezeu care nu se oprește înaintea păcatelor noastre. Este Tatăl milostiv care ne așteaptă, respectându-ne libertatea. Nu este autoritar. Papa Francisc spunea: “Dumnezeu judecă iubind.” Să ne apropiem tot mai mult de El, contemplând brațele deschise pentru eternitate ale lui Isus Cristos de pe Cruce.

Rugăciune 
1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt! 2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! 3 El îţi iartă toate nelegiuirileşi te vindecă de orice boală.4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. Ps 102 (103)


Exprimaţi-vă opinia