Meditaţia zilei

Publicatla 20 March 2019

Miercuri, 20 Martie 2019

Cartea profetului Ieremia 18,18-20
„Ţine cont de mine, Doamne, şi ascultă glasul cauzei mele! “

Trăim în fluxul istoriei mântuirii, planul lui Dumnezeu de a ne uni din nou cu El și de ne duce în familia sa, cum odinioară au fost protopărinții noștri în grădina Eden. Suntem parte a Noului Legământ pe care Dumnezeu, prin Isus Cristos, l-a legat cu fiecare dintre noi. Acest legământ presupune că noi suntem ai lui Dumnezeu și Dumnezeu este al nostru. Acest lucru nu ne ferește, însă, de rele, de suferință, de comploturi împotriva noastră și chiar de slăbiciunea firii noastre. Cu toate aceste lucruri, Dumnezeu ascultă plângerea și cererea noastră, își „aduce aminte că am stat înaintea Lui” (Ier 18,20) și este acolo alături de noi atunci când ni „se răsplăteşte binele cu rău” (Ier 18,20) pentru a ne aduce aminte că ne va mantua și ne va scăpa din mâinile dușmanilor. (cf. Ps 30). Noi trebuie să ne străduim să trăim mereu în prezența Lui, așteptând cu nădejde venirea sa.

Rugă pentru detașare

Te rog, Stăpânul meu,
să îndepărtezi tot ce mă desparte
pe mine de tine și pe tine de mine.
Îndepărtează tot ceea ce îmi răpește demnitatea
de a-ți primi privirea,
supravegherea, mustrarea;
de a-ți primi cuvântul și de a sta de vorbă cu tine,
de a-ți primi bunăvoința și iubirea.
Alungă din mine tot răul
care mă împiedică să te văd,
să te aud, să te gust, să te simt, să te ating;
să mă tem de tine și să te am în minte;
să te cunosc, să mă încred în tine,
să te iubesc și să te posed;
să nu-mi lipsească conștiința prezenței tale
și să mă bucur de tine cât se poate de mult.
Acestea le cer
și le doresc cu ardoare de la tine. Amin.
Sf. Petru Favre SJ

Exprimaţi-vă opinia