Meditaţia zilei

Publicatla 18 March 2019

Luni, 18 martie, 2019

– Sfântul Chiril al Ierusalimului, episcop și Părinte al Bisericii

Lc 6, 38: „o măsură bună, îndesată, scuturată și cu vârf vi se va da în poală”

Măsura milostivirii lui Dumnezeu este întotdeauna o măsură cu „ocaua mare”: o măsură din care se revarsă – mult mai bogat decât dintr-a noastră – lumina, bunătatea, înțelegerea, răbdarea și mărinimia lui Dumnezeu. Mai rafinate, mai consistente, mai depline. Curg și se revarsă spre toate cotloanele întunecate ale ființei noastre. Fecundează și rodesc, din ființa noastră, dragostea față de Dumnezeu și de aproapele, cântecul de împlinire a ființei umane.

Când mă simt împlinit?

Rugăciune: 
„Să treacă plugul peste pământul nostru rebel, care a fost lăsat necultivat! 
Cuvântul se va planta acolo, ca o promisiune pentru cel sărac și sărăcie oferită bogatului. 
Tot lemnul mort e pus pe foc, flacăra să ajungă până la ciulini și spini! 
Și cenușa lor va fecunda pământul unde Cuvântul prinde rădăcină. 
Să cadă o ploaie abundentă peste solul nostru de praf și bolovani! 
Vom vedea ieșind frunzele și mugurii Cuvântului care și-a săpat loc înăuntrul nostru. 
Apare soarele și seva se înalță către el! 
Cuvântul hrănește rodul său de iubire și dreptate prin rugăciunea care îl desăvârșește! (Fr. Pièrre Yves din Taizé)

Exprimaţi-vă opinia