Papa Francisc

27.02.2019, Vatican (Catholica) – Răscumpărarea creației se află în centrul Mesajului pentru Postul Mare, al Papei Francisc, din acest an, mesaj care leagă păcatul omului de tema mediului înconjurător. Păcatul îl face pe om „să se considere dumnezeu al creației, să se simtă stăpânul său absolut și să o folosească nu pentru scopul voit de Creator, ci pentru propriul interes, în dauna creaturilor și a celorlalți”, a scris Sfântul Părinte în mesajul său pentru Post publicat marți, 26 februarie.

„Când este abandonată legea lui Dumnezeu, legea iubirii”, păcatul care locuiește în inima omului „se manifestă ca lăcomie, dorință pentru o bunăstare exacerbată, dezinteres față de binele altora și adesea și față de binele propriu”, ceea ce duce la „exploatarea creației, persoanelor și mediului după acea lăcomie nesătulă care consideră orice dorință un drept și care mai devreme sau mai târziu va ajunge să îl distrugă și pe cel care este dominat de ea.” Mesajul Papei – scris în sărbătoarea Sf. Francisc de Assisi, în luna octombrie – este o reflecție asupra cuvintelor din Scrisoarea către Romani a Sf. Paul (8,19): „Creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu”.

„Dacă omul trăiește ca fiu al lui Dumnezeu, dacă trăiește ca persoană răscumpărată, care se lasă condusă de Duhul Sfânt și știe să recunoască și să pună în practică legea lui Dumnezeu, începând de la cea înscrisă în inima sa și în natură, el face bine și creației, cooperând și la răscumpărarea sa… Când caritatea lui Cristos transfigurează viețile sfinților – duh, suflet și trup -, acestea dau laudă lui Dumnezeu și, cu rugăciunea, contemplația, arta, implică în aceasta și creaturile, așa cum demonstrează minunat ‘Cântarea fratelui soare’ a Sfântului Francisc de Assisi.”

În această lume, însă, a atras atenția Pontiful Roman, „armonia generată de răscumpărare este încă amenințată de forța negativă a păcatului și a morții. Atunci când nu trăim ca fii ai lui Dumnezeu, adesea punem în practică comportamente distructive față de aproapele și față de celelalte creaturi – dar și față de noi înșine – considerând, mai mult sau mai puțin conștient, că putem să ne folosim de ele după plăcerea noastră. Atunci necumpătarea o ia înainte conducând la un stil de viață care încalcă limitele pe care condiția noastră umană și natura ne cer să le respectăm… Dacă nu suntem îndreptați încontinuu spre Paște, spre orizontul Învierii, este clar că logica lui totul și imediat, a lui a avea tot mai mult ajunge să se impună.”

Sfântul Părinte vorbește în acest context însă și de forța vindecătoare a căinței și a iertării. „Drumul spre Paște ne cheamă tocmai să restaurăm fața noastră și inima noastră de creștini, prin căință, convertire și iertare, pentru a putea trăi toată bogăția harului misterului pascal”. „Nerăbdarea”, așteptarea creației „va avea împlinire când se vor manifesta fiii lui Dumnezeu, adică atunci când creștinii și toți oamenii vor intra cu hotărâre în acest ‘travaliu’ care este convertirea… Postul Mare este semn sacramental al acestei convertiri. El îi cheamă pe creștini să întrupeze mai intens și concret misterul pascal în viața lor personală, familială și socială, îndeosebi prin post, rugăciune și pomană.”

Trebuie să postim, a explicat Papa, pentru „a învăța să schimbăm atitudinea noastră față de ceilalți și față de creaturi: de la ispita de ‘a devora’ totul pentru a sătura lăcomia noastră la capacitatea de a suferi din iubire, care poate umple golul din inima noastră”. Trebuie să ne rugăm „pentru a ști să renunțăm la idolatria și la autosuficiența eu-lui nostru și a declara că avem nevoie de Domnul și de milostivirea Sa”. Trebuie să dăm pomană „pentru a ieși din nesăbuința de a trăi și a acumula totul pentru noi înșine, în iluzia de a ne asigura un viitor care nu ne aparține”.

„Iubiți frați și surori”, se încheie mesajul Sfântului Părinte, „‘postul mare’ al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deșertul creației pentru a o face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcatul de la începuturi. Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiași drum, pentru a duce speranța lui Cristos și creației… Să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp favorabil! Să îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să punem în practică un drum de adevărată convertire. Să abandonăm egoismul, privirea îndreptată spre noi înșine, și să ne îndreptăm spre Paștele lui Isus; să devenim aproapele fraților și surorilor care sunt în dificultate, împărtășind cu ei bunurile noastre spirituale și materiale. Astfel, primind în concretul vieții noastre victoria lui Cristos asupra păcatului și asupra morții, vom atrage și asupra creației forța sa transformatoare.”