Meditaţia zilei

Publicatla 22 February 2019

Vineri, 22 februarie 2019
1Pt 5,1-4; Ps 22; Mt 16,13-19: „Dar voi cine spuneţi că sunt?”

Isus azi ne întreabă cine spunem că este El și nu este mulțumit până când nu aude răspunsul nostru: Tu ești Cristos, Fiul Lui Dumnezeu celui viu. Cristos adică Mesia, care înseamnă Unsul și Salvatorul, eliberatorul. Pentru noi, Biserica Lui, El este Eliberatorul și Fiul Dumnezeului nostru cel viu.

Este imposibil să Îl avem pe Cristos dacă nu vrem de fapt să fim eliberați, pentru că El asta își dorește. Cât timp ne dorim să rămânem măcar puțin atașați de lucrurile create, de propriile siguranțe, de propriile frici, nu Îl putem recunoaște pe Cristos ca Dumnezeul nostru.

Dumnezeu iubește libertatea noastră mai mult decât o iubim noi… Dar ce libertate avem noi?

Libertatea de a fi autentici, de a ne vedea pe noi înșine prin ochii iubitori ai Domnului, de a accepta iubirea celorlalți, de a crește în prietenie cu Isus, de a da curs inspirațiilor Spiritului Sfânt, de a descoperi și face ceea ce Dumnezeu vrea de la noi, de a avea relația pe care El o dorește cu întreaga Creație, de a respinge răul și a ne bucura de bine, de a fi generoși, de a-L urma și de a trăi în prietenie cu El așa cum ne-a creat la origini…

Întrebare: (la finalul zilei) Când m-am simțit cel mai liber(ă) azi? Când am simțit o împotrivire interioară? Să le ofer Lui Isus, dorindu-mi să am o cât mai mare libertate și unitate interioară.

Rugăciune:

Ia-mi, Doamne, şi primeşte toată libertatea mea, memoria, mintea şi voinţa mea toată. Tot ce am sau ce posed e din darul tău. Ţie, Doamne, ţi le înapoiez. Dă-mi numai iubirea şi harul tău şi mi-e de ajuns (din „Exerciţii spirituale”. Săptămâna a IV-a, nr. 2

Exprimaţi-vă opinia