Audiența generală de miercuri

13.02.2019, Vatican (Catholica) – „Există o lipsă impresionantă în textul rugăciunii ‘Tatăl nostru’. Dacă v-aș întreba care este lipsa impresionantă în textul lui ‘Tatăl nostru’? Nu va fi ușor de răspuns. Lipsește un cuvânt. Gândiți-vă toți: ce anume lipsește în ‘Tatăl nostru’? Gândiți-vă, ce anume lipsește? Un cuvânt. Un cuvânt pe care în timpurile noastre – dar probabil întotdeauna – toți îl țin în mare considerație. Care este cuvântul care lipsește în ‘Tatăl nostru’ cu care ne rugăm în fiecare zi?”

La aceste întrebări, puse de Papa Francisc la audiența generală de astăzi, din Vatican, răspunsul este acesta: „eu”. „Niciodată nu se spune ‘eu’. Isus învață să ne rugăm având pe buze înainte de toate acel ‘tu’, pentru că rugăciunea creștină este dialog: ‘sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta’. Nu numele meu, împărăția mea, voința mea. Eu nu, nu merge. Și apoi trece la ‘noi’. Toată partea a doua a rugăciunii ‘Tatăl nostru’ este declinată la persoana întâi plural: ‘pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o, ne iartă nouă greșelile noastre, nu ne duce pe noi în ispită, ne mântuiește de cel rău’. Chiar și cererile cele mai elementare ale omului – ca aceea de a avea hrană pentru a potoli foamea – sunt la plural. În rugăciunea creștină, nimeni nu cere pâinea pentru sine: pâinea de astăzi dă-mi-o, nu, dă-ne-o, o imploră pentru toți, pentru toți săracii din lume. Nu trebuie uitat asta, lipsește cuvântul ‘eu’. Ne rugăm cu ‘tu’ și cu ‘noi’. Este o bună învățătură a lui Isus, nu o uitați.”

Sfântul Părinte a continuat astăzi seria de cateheze despre rugăciunea domnească. A accentuat că deși rugăciunea „se face în secretul conștiinței, al inimii”, ea trebuie să fie deschisă față de persoane, situații și probleme pe care le întâlnim în viață. „Nu există spațiu pentru individualism în dialogul cu Dumnezeu. Nu există prezentare a propriilor probleme ca și cum noi am fi unicii în lume care suferă”, a spus el. A invitat la reflecție personală: „când mă rog, mă deschid la strigătul atâtor persoane apropiate sau îndepărtate? Sau mă gândesc la rugăciune ca la un soi de anestezie, pentru a putea fi mai liniștit? Arunc întrebarea, fiecare să își răspundă.”

Pontiful a încheiat spunând: „Frați și surori, sfinți și păcătoși, toți suntem frați iubiți de același Tată. Și, în seara vieții, vom fi judecați despre iubire, despre modul în care am iubit. Nu o iubire numai sentimentală, ci compătimitoare și concretă, conform regulii evanghelice – nu o uitați!: ‘Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut’ (Mt 25,40). Așa spune Domnul. Mulțumesc.”

Exprimaţi-vă opinia