
PAPA
Cu un amplu discurs despre bazele religioase ale fraternității umane, papa Francisc a intervenit luni, 4 februarie 2019, la întâlnirea interreligioasă organizată la Abu Dhabi de autoritățile Emiratelor Arabe Unite în ”Anul toleranței”.
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
4 februarie 2019 – Vatican News.
”Fraternitatea umană cere de la noi, reprezentanți ai religiilor,
datoria de a interzice orice nuanță a cuvântului război”. În cea de-a
doua zi a vizitei sale în Emiratele Arabe Unite, papa Francisc a
prezentat luni, 4 februarie a.c., un discurs despre îndatorirea urgentă a
religiilor de a construi, pe baza credinței în Dumnezeu creatorul a
toate și al tuturor, punți de pace între popoare și civilizații.
Pacea, ca să-și poată lua zborul, are nevoie de cele două aripi: educația și dreptatea. Într-un anotimp ”delicat” al istoriei, marcat de conflicte și indiferență, pontiful a pus accentul pe ”demilitarizarea inimilor” și a cerut religiilor condamnarea necondiționată a oricărei forme de violență, în special a celor care se autojustifică prin recursul la religie.
Dialogul și rugăciunea, coexistența fraternă întemeiată pe educație și dreptate, alături de o dezvoltare umană edificată pe incluziune și drepturile omului sunt semințele de pace pe care religiile trebuie să le cultive ca să ajungă la maturizare și să aducă roade pentru tineri. ”Într-o zi”, a subliniat papa, ”ei vor fi cei care ne vor judeca: bine, dacă le vom fi dat baze solide pentru a crea noi întâlniri de civilizații; rău, dacă le vom fi lăsat numai miraje și perspectiva trista a ciocnirilor nefaste de necivilizații”. ”Nu există alternativă: ori construim împreună viitorul, ori nu va fi un viitor”.
Papa a sosit în seara de duminică, 3 februarie a.c., la Abu Dhabi pentru o vizită de trei zile la invitația prințului moștenitor șeicul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan. După întâlnirile protocolare din cursul dimineții de luni, papa Francisc a luat parte cu un discurs la Întâlnirea interreligioasă dedicată ”Fraternității umane”, organizată în ”Anul toleranței” de autoritățile Emiratelor la ”Founder’s Memorial”. Discursul papei a fost precedat de intervenția marelui imam al moscheii Al-Azhar din Cairo, dr. Ahmad Al-Tayyib.
Marți, 5 februarie a.c., în ultima zi a vizitei sale, pontiful prezidează o așteptată Sf. Liturghie cu credincioșii catolici la centrul sportiv Zayed Sports City.
Numeroși observatori au remarcat caracterul ”istoric” al vizitei papei Francisc în Emiratele Arabe Unite, fiind vorba de prima vizită a unui papă într-o țară din Peninsula Arabică.