Rugăciunea Angelus

26.12.2018, Vatican (Catholica) – În a doua zi de Crăciun, în Biserica Catolică de rit latin este sărbătorit Sfântul Ștefan, primul martir. Papa Francisc s-a oprit asupra exemplului oferit de acest sfânt și asupra a două lecții oferite de el: încredințarea vieții lui Dumnezeu și iertarea persecutorilor. Redăm alocuțiunea papală dinaintea rugăciunii, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu și publicată pe InfoSapientia.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Bucuria Crăciunului încă inundă inimile noastre: continuă să răsune vestea minunată că Isus Cristos s-a născut pentru noi și aduce lumii pacea. În acest climat de bucurie, celebrăm astăzi sărbătoarea Sfântului Ștefan, diacon și primul martir. Ar putea părea straniu să alăturăm comemorarea Sfântului Ștefan de nașterea lui Isus, pentru că reiese contrastul dintre bucuria din Betleem și drama lui Ștefan, ucis cu pietre la Ierusalim în prima persecuție împotriva Bisericii de la începuturi. În realitate nu este așa, pentru că Pruncul Isus este Fiul lui Dumnezeu făcut om, care va mântui omenirea murind pe cruce. Acum îl contemplăm înfășat în scutece în iesle; după răstignirea Sa va fi înfășat din nou de fâșii de pânză și depus într-un mormânt.

Sfântul Ștefan a fost primul care a mers pe urmele Învățătorului divin cu martiriul; a murit ca Isus încredințând propria viață lui Dumnezeu și iertându-i pe persecutorii săi. Două atitudini: a încredința propria viață lui Dumnezeu și a ierta. În timp ce era bătut cu pietre a spus: „Doamne Isus, primește sufletul meu” (Fapte 7,59). Sunt cuvinte complet asemănătoare cu acelea rostite de Cristos pe cruce: „Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu” (Luca 23,46). Atitudinea lui Ștefan care imită cu fidelitate gestul lui Isus este o invitație adresată fiecăruia dintre noi să primim cu credință din mâinile Domnului ceea ce viața ne rezervă, pozitiv precum și negativ. Existența noastră este marcată nu numai de circumstanțe fericite – știm aceasta -, ci și de momente de dificultate și de rătăcire. Însă încrederea în Dumnezeu ne ajută să primim momentele obositoare și să le trăim ca ocazie de creștere în credință și de construire de noi relații cu frații. Este vorba de a ne abandona în mâinile Domnului, care știm că este un Tată bogat în bunătate față de fiii Săi.

A doua atitudine cu care Ștefan l-a imitat pe Isus în momentul extrem al crucii este iertarea. El nu îi blestemă pe persecutorii săi, ci se roagă pentru ei: „Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: «Doamne, nu le socoti păcatul acesta»” (Fapte 7,60). Suntem chemați să învățăm de la el să iertăm, să iertăm mereu, și nu este ușor să facem aceasta – toți știm. Iertarea lărgește inima, generează împărtășire, dăruiește seninătate și pace. Proto-martirul Ștefan ne indică drumul care trebuie parcurs în relațiile interpersonale în familie, în locurile din școală, în locurile de muncă, în parohie și în diferitele comunități. Mereu deschiși la iertare. Logica iertării și a milostivirii este mereu învingătoare și deschide orizonturi de speranță. Însă iertarea se cultivă cu rugăciunea, care ne permite să ținem privirea îndreptată spre Isus. Ștefan a fost capabil să îi ierte pe călăii săi pentru că, plin de Duhul Sfânt, își îndrepta privirea spre cer și avea ochii deschiși spre Dumnezeu (cf. Fapte 7,55). Din rugăciune i-a venit puterea de a îndura martiriul. Trebuie să îl rugăm cu insistență pe Duhul Sfânt pentru ca să reverse asupra noastră darul tăriei care vindecă fricile noastre, slăbiciunile noastre, micimile noastre și lărgește inima pentru a ierta. A ierta mereu!

Să invocăm mijlocirea Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Ștefan: rugăciunea lor să ne ajute să ne încredințăm mereu lui Dumnezeu, în special în momentele dificile, și să ne susțină în propunerea de a fi bărbați și femei capabili de iertare.

Exprimaţi-vă opinia