Papa sărbătorit

17.12.2018, Vatican (Catholica) – Anticipând aniversarea de ziua sa, Papa Francisc a ținut duminică o petrecere și a mâncat tort alături de copiii ce sunt îngrijiți într-o clinică medicală gratuită din Vatican. Celebrarea a avut loc în Aula Paul al VI-lea, înaintea rugăciunii Angelus, și nu a lipsit tortul surpriză în vederea zilei de naștere de astăzi, 17 decembrie. Copiii de la Dispensarul Pediatric „Santa Marta” și familiile lor au petrecut aproximativ o oră cu Sfântul Părinte, programul incluzând și cântece și muzică.

„Sunt bucuros să fiu cu voi. Vă doresc tuturor un Crăciun fericit și vă mulțumesc mult pentru ce ați făcut”, a spus Papa. „Și sper că nu va fi indigestie de la un tort atât de mare!” Un panou atârnat de masa cu tortul Papei avea următoarea inscripție: „Nu ne putem obișnui cu situațiile de degrade și de sărăcie din jurul nostru. Creștinul trebuie să reacționeze.” Pontiful a spus că s-a gândit ce s-ar fi întâmplat dacă Sfânta Familie ar fi locuit în Roma și Pruncul Isus s-ar fi răcit: Maria „l-ar fi dus în acest dispensar, cu siguranță”, pentru a fi tratat.

„Vă mulțumesc vouă tuturor, care sunteți coloana și viața dispensarului, medicii, colaboratorii, infirmierii…; precum și colaborarea părinților, a taților și mamelor copiilor”, a spus Papa. A admis apoi că lucrul cu copiii nu este ușor, dar „pe mine mă învață un lucru: că pentru a înțelege realitatea vieții, trebuie să ne coborâm, așa cum ne coborâm pentru a săruta un copil. Ei ne învață aceasta. Cei orgolioși, cei mândri nu pot înțelege viața, pentru că nu sunt capabili să coboare. [Copiii] ne dau această învățătură: coborâți. Coboară-te, fii smerit, și astfel vei învăța să înțelegi viața și să înțelegi oamenii. Și voi toți aveți această capacitate de a vă coborî. Multe mulțumiri pentru aceasta, multe mulțumiri!”

Dispensarul „Santa Marta”, care a devenit fundație din 2008, este sprijinit de Papa, de secretariatul de stat, de guvernoratul Vaticanului și de diverși sponsori. A fost a treia oară când Papa și-a celebrat ziua de naștere cu familii de la acest dispensar.

Exprimaţi-vă opinia