Meditația zilei

Publicatla 14 December 2018

Vineri, 14 decembrie – Sf Ioan al Crucii
Is 48,17-19; Ps 1; Mt 11,16-19
„Înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”

Azi Biserica îl sărbătorește pe Sf. Ioan al Crucii, mistic și fondator al Ordinului Carmelitanilor Reformați, promotor al găsirii Lui Dumnezeu întru Iubire. Faimoasele sale cuvinte subliniază această dorință: „La sfârşit vei fi întrebat despre iubire. Învaţă deci să iubeşti!“ și în alt loc spune: „iar acolo unde nu este iubire, sădiţi iubire şi veţi culege iubire!“

A fi în Iubire înseamnă a fi în Dumnezeu și orice iubire autentică ne duce mai aproape de El, făcând să crească în noi evlavia și pacea interioară. Dumnezeu iubindu-ne complet, ne învață întotdeauna spre binele nostru, iar binele nostru este acela care duce la pace și dreptate.

Uneori imaginea pe care o avem despre Tatăl nostru cel iubitor este mai degraba cea a unui bunic, care se bucură de plăcerea nepoților, chiar dacă este provocată de niște dulciuri mâncate pe ascuns. Tatăl nostru însă are planuri mai mari pentru noi, de a ne aduce cât mai aproape de desăvârșire și unirea cu El. Acesta este binele nostru fundamental, scopul pentru care am fost creați și fără de care nu vom putea fi complet fericiți.

Tot Sfântul Ioan al Crucii, în asentiment cu Sf. Augustin, spune că deși apropierea de Dumnezeu înseamnă a merge în direcția opusă Lumii, nu este vorba de vreun dispreț față de ea. Lumea și Dumnezeu nu sunt în opoziție, spune el, ci opoziția este între Dumnezeu și lumea fara El – omul care caută să se împlinească prin înstrăinare. Însă după cum spune și Sf. Augustin, calea spre împlinire trece prin interiorizare.

Întrebare: Cât iubesc și ce roade se arată din iubirea mea?

Rugăciune:

Mă așez în fața Tatălui meu, Cel care mă cunoaște ca nimeni altul, care e mai aproape de mine decât îmi sunt eu însumi și Îi repet încet:
„Doamne, nu te-am aflat în lucrurile din afară; şi aceasta deoarece căutam greşit în afara mea, pentru că Tu eşti în lăuntrul meu.“ (Sf. Augustin)

 

Exprimaţi-vă opinia