Luni, 12 noiembrie 2018
Luca 17,3: „Fiţi atenţi cu voi înşivă!”
Într-o învățătură despre iertare Isus ne atrage atenția că este de maximă importanță să fim conștienți de faptele noastre ca să nu le punem pietre de poticnire fraților pe drumul lor spre Dumnezeu. Suntem vigilenți cu noi atunci când gura noastră nu rostește cuvinte care pot răni, ci mai degrabă tace, când privirea noastră transmite cu un zâmbet bunătatea lui Dumnezeu, când mâinile și brațele noastre lucrează pentru o lume mai bună în care să poată îmbrățișa mai degrabă decât să-i respingă pe ceilalți, când picioarele noastre ne conduc în întâmpinarea fraților și nu spre a ne feri de ei, când ne bucurăm și dăm mărturie cu ființa întreagă de dragostea neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru om.
Când ar trebui să practic tăcerea? Cine-mi așteaptă zâmbetul, mâna întinsă, pasul pentru a se lăsa întâlnit?
Rugăciune
Sfântă Maria, femeie fără vorbe pompoase, roagă-te pentru noi păcătoșii, expuși mereu, convalescenți sau iar bolnavi, la intoxicația cu vorbe. Ocrotește-ne buzele să nu se umfle fără rost. Fă ca glasurile noastre, din care va mai fi rămas doar esențialul, să pornească de fiecare dată din grădinile tainei și să aducă cu ele parfumul tăcerii. (don Tonino, episcop)
