Meditația zilei

Publicatla 26 October 2018

Vineri, 20 octombrie 2018
Ef 4,1-6; Ps 23; Lc 12,54-59

“Este un Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.”

Psalmistul spune: “aceasta este generația care-l caută pe El” dar de multe ori ne vine să-l contrazicem. Când vedem atâta rătăcire în jur, judecăm lumea ca fiind pierdută. De fapt, ne mândrim cu abilitatea noastră de a prevedea corect și de a avea dreptate.

În multe situații “parcă văd” ce se va întâmpla și mă bucur când mi se confirmă. Am avut dreptate, deci judecățile mele sunt valabile.

Dar dacă ne încredem în judecata noastră și nu avem suficientă încredere în judecata Domnului, odată ce balanța nu se va mai înclina în favoarea noastră, îi vom cădea noi înșine prizonieri. Previziunile pe care le creăm, ne creează înapoi.

Această situație se numește în psihologie “profeție auto-realizabilă” și se referă la o previziune care direct sau indirect își cauzează propria îndeplinire. De exemplu, atunci când ne raportăm la lumea în care trăim ca fiind “fără scăpare” sau “fără sens”, deja începem să realizăm această judecată prin însăși concluzia noastră.

În final, toți oamenii sunt creați de Dumnezeu pentru El și nu își pot găsi liniștea decât în El. Așadar, orice persoană care muncește cu fervoare și neliniște pentru a-și îndeplini scopurile, oricât de lumești ar fi ele, de fapt Îl caută fără să știe pe Domnul.

Iar noi, cei care vedem aceste lucruri cu mai multă claritate, ar trebui să ne gândim:
“Aici este cel care observă și știe care e realitatea, dar oare în ce situație sunt rolurile inversate și sunt eu cel care bâjbâie fără să vadă răspunsul din fața lui?”

Rugăciune:
Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale!
Tu eşti bun* şi binefăcător: învaţă-mă orânduirile Tale!
Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâiere, cum ai făgăduit robului Tău!
Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.
Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.
Al Tău sunt: mântuieşte-mă, căci caut poruncile Tale!
Psalm 119:66,68,76-77,93-94

43639005_466900797164694_3900170247134511104_n

Exprimaţi-vă opinia