Meditația zilei

Publicatla 19 October 2018

Vineri, 19 octombrie 2018
Ef 1,11-14; Ps 32; Lc 12,1-7
„Vouă, prietenilor mei, vă spun: nu vă temeţi”
În Evanghelia de azi vedem afecțiunea pentru Isus crescând atât de mult, încât oamenii din mulțime se călcau în picioare ca să ajungă la El. La prima vedere o putem considera o expresie uzuală și să trecem rapid mai departe, însă vă invit să rămânem un moment asupra ideii.
Mulți oameni devin complet diferiți când au de așteptat undeva. Dacă așteptăm într-un aeroport ca micul autobuz să ne ducă la avion și acesta întârzie să pornească, vom observa cum oamenii se transformă, iar diferențele dintre ei și copiii care urmează să se îmbarce sunt din ce în ce mai subtile: unii pufăie, alții strigă, alții încep sa dea din picior sau mestecă nevrotic guma de mestecat. Cu toții și-au pierdut răbdarea și au nevoie de distrageri.
La o privire mai atentă, graba aceasta e complet ilogică. În cel mai bun caz, pasagerii ar fi fost duși la avion unde ar mai fi stat pe loc oricât de mult ar fi fost nevoie până să decoleze. Nimeni nu ajunge mai repede, nimeni nu pierde zborul.
Aceasta ar fi oportunitatea perfectă de a exersa răbdarea sau politețea, la un cost minim. Aici ar fi un moment unde nu am pierde nimic dacă am lăsa o altă persoană în față. Și totuși, aici vom avea unele dintre cele mai infantile comportamente.
Isus vorbește adesea despre a câștiga prin a pierde. În evanghelia de azi avem un caz concret când a câștiga (a avansa prin a-i împinge pe ceilalți) e de fapt o pierdere – în privința scopului pentru care sunt de fapt acolo.
Unii dintre noi sunt mai politicoși, răbdători și fac mereu loc altora, dar această logică se aplică și atunci când ne călcăm în picioare pe noi înșine, nesocotind lucrarea Lui Dumnezeu și dragostea Lui infinită pentru noi care L-a făcut să ne cheme în această lume, să moară pentru noi și să ne dăruiască moștenirea noastră spre lauda gloriei Sale.
Dacă pentru a progresa în fața Lui Dumnezeu simțim că trebuie să îi înlăturăm, neglijăm, lipsim de respect sau atenție pe cei care au nevoie de noi sau chiar pe noi înșine, atunci suferim de ipocrizie. Pe de altă parte, dacă suntem dintre cei împinși în numele așa-ziselor scopuri nobile, Isus ne numește prietenii Lui.
Întrebare: Unde mă grăbesc să ajung? Merită ceea ce sacrific încercând să ajung mai repede?

Rugăciune:
Doamne, cât de minunat ești!
Mai puternic decât marea,
dar mai delicat decât valul ce mângâie nisipul de pe mal.
Cum marea atinge nisipul si îl schimbă, încet, fără grabă,
părând că nu face nimic,
mângâindu-l cu delicatețe la anumite intervale,
așa schimbi tu ființa mea…
Tăcere.

44253172_463625404158900_6220094070404939776_n

Exprimaţi-vă opinia