De Bernardo Cervellera

La două zile de la ceea ce cu atâta emfază mulţi au definit un “acord istoric”, cel dintre China şi Sfântul Scaun despre numirile episcopilor, să încercăm să înţelegem şi să evaluăm importanţa sa. Anunţul sobru al Sălii de Presă a Vaticanului – în timp ce toţi jurnaliştii erau angajaţi în altă parte, în călătoria papei Francisc în Lituania – a fost primit cu optimism aprins şi pesimism întunecat.

În rândul optimiştilor, adjectivul “istoric” a fost folosit până la risipă, uitând că acordul este definit “provizoriu”, supus la “evaluări periodice”, şi că însuşi directorul Sălii de Presă a vorbit despre “începutul unui proces” şi nu despre “sfârşitul” său.

Pentru pesimişti, el este “începutul” o predare totală a Bisericii chineze în mâinile statului care, cum se întâmplă deja, va face din ea ceea ce vrea, adică un instrument al partidului şi arată cu degetul spre tăcerea cu privire la suferinţele pe care catolicii oficiali şi neoficiali le îndură de 70 de ani.

Deja de alte ori am spus că noi de la AsiaNews nu suntem nici optimişti, nici pesimişti, ci realişti. Şi acest realism ne permite să vedem pozitivul şi negativul prezent în acest acord fragil şi “provizoriu”.

Papa în numirile episcopilor

În el există de fapt o noutate: într-un fel – pe care nu-l ştim, pentru că textul acordului n-a fost publicat, şi nu va fi – Sfântul Scaun va fi implicat în numirile episcopilor. Asta, cel puţin pe hârtie, înseamnă sfârşitul Bisericii “independente”, atât de prezentată în toţi aceşti ani, şi recunoaşterea că legătura cu papa este necesară şi pentru un episcop chinez pentru a exercita slujirea sa. Conform acordului nu va mai fi posibil să se numească şi să se hirotonească un episcop fără mandat papal, chiar dacă guvernul sau asociaţia patriotică, sau consiliul episcopilor vor putea propune candidatul lor. Şi aceasta este partea optimistă.

Dar există şi o latură pesimistă: ce se va întâmpla dacă un candidat propus de China este refuzat de papa? Până acum s-a vorbit despre o putere de veto temporar a pontifului: adică papa trebuia să dea motivaţiile refuzului său în termen de trei luni, dar dacă guvernul evalua ca inconsistente motivaţiile papale, va continua cu numirea şi hirotonirea candidatului său. Neavând textul acordului, nu ştim dacă această clauză a fost menţinută, dacă într-adevăr pontiful va avea ultimul cuvânt cu privire la numiri şi hirotoniri, sau dacă în schimb se recunoaşte autoritatea sa numai în mod formal.

Un prieten al meu canonist este “sigur” că papa va avea o putere permanentă asupra alegerii ultime a candidaţilor “pentru că Biserica nu poate să facă altfel”. În orice caz, acesta este unul din punctele care – lipsind textul acordului – va trebui verificat în următoarele luni, cu posibilele numiri şi hirotoniri care aşteaptă de mulţi ani.

Ştergerea excomunicărilor

Un alt element pozitiv este ştergerea excomunicării pentru şapte episcopi, hirotoniţi fără mandat papal din 2000 până în 2012. Este un fapt pozitiv pentru că măcar pe cale de principiu îi va ajuta pe catolicii chinezi să facă mai mult unitate. Aceşti episcopi excomunicaţi erau folosiţi de Asociaţia patriotică pentru a dezbina Biserica, făcându-i să fie prezenţi cu forţa poliţiei la ceremonii şi hirotoniri episcopale. Mai trebuie spus că mulţi dintre ei au parcurs un drum de căinţă şi de mulţi ani cer să fie reconciliaţi cu Roma. Eliminarea excomunicării nu face parte din “pachetul” acordului, dar este un gest intern al Bisericii, deşi – probabil cu viclenie politică un pic naivă – a fost dat anunţul reconcilierii în aceeaşi zi cu ştirea acordului.

Însă în rândul credincioşilor chinezi – parte din acel “sfânt popor credincios al lui Dumnezeu” pe care papa ne cere să-l ascultăm – există descurajare şi tristeţe pentru că unii dintre aceşti episcopi reconciliaţi sunt cunoscuţi că au amante şi copii şi că sunt “colaboraţionişti”. Mulţi alţii se întreabă dacă episcopii reconciliaţi vor exprima o cerere publică de iertare în faţa poporului pe care ei l-au scandalizat cu acţiunea lor “independentă”. Chiar cardinalul Pietro Parolin, în comentariul său cu privire la acord, a cerut ca să fie făcute “gesturi concrete care să ajute la depăşirea neînţelegerilor din trecut, chiar şi din trecutul recent”.

Acord “pastoral” şi “nu politic”

Un alt element complet pozitiv al acordului este caracterul său “pastorale” şi “nu politic”. Şi de fapt acordul a fost semnat fără ca să ceară China ca o condiţie prealabilă ruperea raporturilor diplomatice cu Taiwan. Timp de decenii şi chiar în ultimii ani de dialog în timpurile papei Francisc, refrenul Chinei era că dacă Vaticanul voia să îmbunătăţească raporturile cu Pechinul, trebuia înainte de toate să rupă relaţiile cu Taiwan şi să nu se amestece în treburile interne ale Chinei. Cu acordul “pastoral” aceste două condiţii sunt depăşite: Vaticanul este introdus în numirile episcopilor şi nu există nicio ruptură cu Taiwan, cu marea apreciere a ministerului de externe din insulă şi a ambasadorului pe lângă Sfântul Scaun.

Persecuţia nespusă

Însă un alt element este complet negativ: nici în ştirea despre acord, nici în explicaţiile sale nu există o minimă aluzie la persecuţia pe care catolicii şi toţii creştinii o îndură în aceste timpuri. Aşa cum s-a mărturisit de atâtea ori în această agenţie, în numele “chinezirii”, în China sunt arse şi distruse cruci, sunt demolate biserici, sunt arestaţi credincioşi şi tinerilor sub 18 ani le este interzisă participarea la funcţiunile şi educaţia religioasă. În plus există episcopi şi preoţi dispăruţi în mâinile poliţiei; episcopi la arest domiciliar; episcopi ne-oficiali consideraţi drept criminali; controale de orice tip în viaţa comunităţilor. La toate acestea se adaugă persecuţiile la care sunt supuse celelalte comunităţi religioase (budiste, taoiste, musulmane…), care manifestă viziunea negativă pe care o are China despre religii, şi proiectul său de a le asimila sau a le distruge.

Asta ne face să privim la acordul provizoriu ca la un rezultat straniu, un pic nesperat, provizoriu, dar fără viitor, pentru că aruncă o umbră de suspiciune asupra interlocutorului cu care Sfântul Scaun a decis să dialogheze. Din China ne vin întocmai comentarii care exprimă mulţumire pentru acord, dar şi tristeţe deoarece chinezii nu au încredere în autorităţile lor politice.

În această privinţă, în urmă cu câteva luni, papa Francisc a spus într-un interviu că “dialogul este un risc, dar prefer riscul decât înfrângerea sigură de a nu dialoga”. Deci este mai bine de a începe un dialog şi cu un interlocutor lipsit de încredere decât de a rămâne pe loc. Din acest punct de vedere, acordul, chiar dacă este provizoriu, reprezintă desigur o pagină nouă.

Martirii lituanieni şi chinezi

Rămâne faptul tăcerii cu privire la persecuţii. În toţi aceşti ani Sfântul Scaun a tăcut despre orice fapt de persecuţie: uciderea de preoţi; bisericile distruse; episcopii arestaţi… Acest lucru a dat multora impresia că dialogul era mai mult “politic” decât “pastoral”. Chiar ieri, papa Francisc, la Vilnius, amintind victimele genocidului nazist şi comunist, a exprimat o rugăciune în care el îi cere Domnului ca să nu devenim “surzi la strigătul tuturor celor care astăzi continuă să-şi ridice glasul spre cer”. Şi este chiar ceea ce cer catolicii chinezi.

M-am întrebat cum de Sfântul Scaun a voit să comunice semnarea acordului chiar în timp ce papa Francisc la Vilnius amintea marea mărturie a catolicilor lituanieni sub comunism, rezistenţa şi credinţa lor sub torturi, faptul că au fost sămânţă a unei societăţi mai libere şi mai primitoare. Catolicii discutau şi se dezbinau şi atunci între denunţarea şi rezistenţa şi Ostpolitik vaticană. Dacă se priveşte acordul numai ca un lucru negativ, atunci amintirea martirilor lituanieni ar putea da curs unei interpretări a celor “două greutăţi şi două măsuri” pe care diplomaţia le practică adesea şi celebrările martirilor la Vilnius ar fi o luare în batjocură a suferinţelor creştinilor chinezi.

Dar dacă în acord, deşi provizoriu, se vede o fărâmă de pozitivate, atunci celebrările lituaniene sunt un semn de speranţă: comunismul, “delirul de atotputernicie al celor care pretindeau să controleze totul”, n-a învins. Şi asta ne face să sperăm şi pentru China.

(După agenţia AsiaNews, 24 septembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Exprimaţi-vă opinia