Miercuri, 12 septembrie 2018
Luca 6,20-26
„Fericiţi voi, cei săraci! Dar vai vouă, bogaţilor!”
Un adevărat program de viață pe care Isus îl oferă – Fericirile. Poate din întreaga Biblie, acestea sunt însăși inima creștinismului. Cu cât mai debusolante pot să pară (fericire în sărăcie, în foamete, în batjocură), cu atât mai edificatoare sunt. Cu cât mai „nebune” pot să pară în ochii lumii, cu atât mai sfânt devine, în ochii lui Dumnezeu, cel care are urechi de auzit să le audă și voință să le pună în practică.
Contrastul puternic dintre Fericiri și Nefericiri, acele Vai-uri care urmează în a doua parte a Evangheliei, descrie exact societatea umană condusă de inimi de piatră, ce trăiește departe de Dumnezeu, după pofta burții și lingușirile diavolului. Și este universal valabilă. Era atunci, pe vremea lui Isus, este și acum, în timpurile noastre. Și nu-i cazul să arătăm cu degetul peste hotare, nici măcar la vedetele noastre naționale. Cel mai bine este să intrăm în inima proprie, să vedem ce cuvânt avem scris acolo: fericit ești tu… sau Vai ție!
Spre ce mă simt mai înclinat, mai atras? De ce? Să-i vorbesc Cuvântului Întrupat, lui Isus, despre acest lucru.
Rugăciune
Isuse, iubitul sufletului meu, centrul inimii mele!
De ce nu sunt mai nerăbdător
în a îndura dureri și suferințe din dragoste pentru tine,
pe când tu, Dumnezeul meu, ai suferit atât de mult pentru mine?
Să vină atunci toate procesele din lume,
căci în aceasta îmi găsesc plăcerea: să sufăr pentru Isus.
Aceasta este bucuria mea: să-l urmez pe Mântuitorul meu
și să-mi găsesc mângâierea
alături de Mângâietorul meu pe cruce.
Aceasta este fericirea mea, aceasta plăcerea mea:
să trăiesc cu Isus, să merg cu Isus,
să conversez cu Isus;
să sufăr cu el și pentru el,
aceasta este comoara mea.
Sf. Alfons Rodriguez SJ