Meditația zilei

Publicatla 29 August 2018

Miercuri, 29 august 2018
Ieremia 1, 17-19
„Ei vor lupta împotriva ta, dar nu vor putea să te învingă, căci eu sunt cu tine”

Lecturile de azi sunt o încurajare în plus în vremurile acestea în care Biserica și credincioșii suferă și se află în confuzie. Tot la fel cum îi spune lui Ieremia, Dumnezeu ne spune și nouă să dăm mai departe cuvântul Lui, să luptăm cu dușmanii de orice fel, să nu ne temem de nimic. Promisiunea cea mai mare pe care ne-o face Dumnezeu, din nou și din nou, inclusiv prin Fiul Său, în Evanghelii: „Eu sunt cu tine”, este tot ceea ce avem nevoie pentru a ridica sus inima și a merge mai departe. Orice fel de primejdii se ivesc, oricâte scandaluri apar, orice știri se tipăresc, noi suntem invitați să rămânem de partea bună, de partea Domnului, chiar dacă va trebui să suferim martiriul, precum Sf. Ioan Botezătorul. Pentru că: „tu, Doamne, eşti speranţa mea, Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie” (Ps. 70,5). Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ce frământări am în această perioadă a vieții mele? Le aduc înaintea Domnului, rugându-L pe El să mă ajute să-I rămân fidel?

Rugăciune

Rugăciunea personală a lui Pedro Arrupe
Doamne, dă-mi harul de a privi totul cu ochi noi,
de a discerne și deosebi spiritele
care mă ajută să înțeleg semnele timpului,
de a savura lucrurile care vin de la tine și de a le da mai departe
și altora.
Dă-mi claritatea înțelegerii pe care i-ai dat-o
lui Ignațiu.

Pedro Arrupe SJ

40139742_438845983303509_922962199595450368_n

Exprimaţi-vă opinia