Meditația zilei

Publicatla 21 August 2018

Marți, 21 august 2018
Matei 19, 23-30: Greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor.

Îmi doresc să fac binele, dar de multe ori acesta e doar un accesoriu pe lângă succesul propriu. Vreau să lucrez pentru a elimina sărăcia pentru ca să văd curat și bun orașul în care locuiesc, fără delicvențe. Dau timp celorlalți după ce termin cu importantele sarcini profesionale care îmi aduc un venit consistent din care pot dona către ONG-uri. Mă implic activ în educație așteptând ca oamenii să adopte un stil de viață sănătos, ecologic și sustenabil. Totuși, multe dintre acestea le fac pentru a-mi susține confortul și siguranța, controlul și puterea, manifestările bogăției.

De asta îmi este greu să accept că nu în acest fel se ajunge la împărăția cerurilor. Nu. Isus mă invită să-L urmez acceptând sărăcia, renunțând la afirmarea personală, iubind ceea ce este imperfect. Să devin mic, cât un ac.

Sunt dispus să merg pe acest drum greu bazându-mă pe Dumnezeu, la care toate sunt posibile?

Rugăciune
Doamne, deschide ochii noștrii
Ca să Te vedem în frații și surorile noastre.
Doamne, deschide urechile noastre
Ca să auzim strigătul celor înfometați,
Înfrigurați, înfricoșați, asupriți.
Doamne, deschide inimile noastre
Ca să ne iubim unii pe alții așa cum ne iubești Tu.
Reînnoiește în noi Spiritul Tău.
Doamne, eliberează-ne și fă să fim una.

– Sf. Tereza de Calcutta –

39638381_432890957232345_6404782616230232064_n

Exprimaţi-vă opinia