Meditația zilei

Publicatla 8 August 2018

Miercuri, 8 august 2018

Ieremia 31,1-7
„Te-am iubit cu o iubire veşnică; de aceea te-am atras cu bunătate”

Nu este declarație de iubire mai frumoasă, mai sinceră și nici legământ care să nu fie vreodată încălcat, așa cum este iubirea declarată a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi și legămntul Său veșnic cu noi. Ori de câte ori noi ne dovedim nevrednici de această iubire, el ne repetă: ”Te-am iubit cu o iubire veşnică; de aceea te-am atras cu bunătate” (Ier 31,3). Ori de câte ori noi încălcăm legământul, păcătuim sau îl dăm deoparte, Dumnezeu ne spune și nouă astăzi, precum spunea lui Israel prin profetul Ieremia: ”Te voi reclădi din nou şi vei fi reclădită” (Ier 31,4). Alături de El, Dumnezeu ne promite rod, bucurie și mântuire. Să spunem deci, împreună cu profetul, cu toată încrederea: ”Domnul ne poartă de grijă, căci el este păstorul nostru”

Eu ce declarație am pentru Dumnezeul meu? Doresc să rămân în legământul Său?

Rugăciune

Dumnezeul vieții mele
Doar în iubire te pot găsi, Dumnezeul meu.
În iubire porțile sufletului meu se deschid larg,
îmi permit să respir aerul nou al libertății
și să uit de micimea mea sufletească.
În iubire întreaga mea ființă înaintează
în afara granițelor rigide ale îngustimii și nerăbdării afirmării de sine,
care mă fac prizonier al sărăciei și goliciunii mele interioare.
În iubire toate puterile sufletului meu curg spre tine,
nemaidorind să se întoarcă,
ci doar să se piardă complet în tine,
căci prin iubirea ta, tu ești cel mai adânc
nucleu al inimii mele,
mai aproape de mine decât îmi sunt eu însumi.
Dar când eu te iubesc,
când reușesc să scap din cercul îngust al sinelui
și las în urmă agonia neliniștită de întrebări fără răspuns,
când ochii mei orbiți privesc doar de la distanță
și dinafară spre strălucirea ta de neapropiat
și cu atât mai mult când tu însuți, o, Cel de Neînțeles,
ai devenit prin iubire nucleul cel mai adânc al vieții mele,
atunci pot să mă cufund cu totul în tine, o, Dumnezeule misterios
și, odată cu mine, toate întrebările mele.

Karl Rahner SJ

38682515_419453621909412_9122951518176149504_n

Exprimaţi-vă opinia