HolyDayHoliday

Scriu din vacanță și despre vacanță, la sfârșitul unei săptămâni petrecute la munte. Și în timp ce cursorul de la începutul paginii albe pulsează asemenea unei conștiințe recitite, realizez încă o dată că o vacanță împlinită este întotdeauna dăruită, sau mai bine zis hărăzită: într-adevăr, oricare i-ar fi întruchiparea, vacanța-vacanță ascultă până la urmă de logica harului, mereu gratuit, dar ieftin niciodată. Desigur, într-un fel totul costă și chiar mult în zilele noastre, de la biletul de tren și până la cazare, însă cine și cu ce poate cumpăra vremea potrivită la locul potrivit, cine și cu ce poate cumpăra prezența odihnitoare a persoanelor dragi, cine și cu ce poate cumpăra surpriza dărniciei dincolo de așteptări, atunci când ai nevoie mai mare și te aștepți mai puțin? Dar mai ales, cine și cu ce poate cumpăra o picătură din oceanul de providență al unei singure zile?

Iată de ce, doresc să împărtășesc trei gânduri paradoxale despre vacanță.

Primul este legat de etimologia „vacanței”: obișnuiți să gândim vacanța pornind de la grija cu ce ne vom umple timpul fără să ni se golească prea rapid buzunarul, e bine să ne amintim de un alt „schimb”, infinit mai reconfortant, dar și mai exigent: vacare Deo însemna nici mai mult nici mai puțin să mă golesc de egoismul meu, pentru a mă lăsa umplut de Dumnezeu! De fapt, nu este vorba de un schimb adevărat, ci de o eliberare de griji și de acceptare a vieții de la Dătătorul ei: să spunem în vacanță Crucii Da și grijii Ba! De aceea, cuvântul englezesc pentru „vacanță” ne amintește de sfințenie: „Holiday” vine de la „Holy Day”, deoarece Odihna nu poate veni decât de la Acela care s-a odihnit mai întâi, binecuvântând și sfințind: „Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfințit-o, pentru că în ea s-a odihnit de la toată lucrarea pe care a creat-o atunci când a făcut-o” (Gen 2,3).

Inevitabil, cel de-al doilea gând este acela al „opririlor”: înainte să mă gândesc ce vreau să fac, unde, cum și cu cine vreau să merg, ce să vizitez, unde să locuiesc și cum să mă odihnesc, este vital să conștientizez de la ce vreau să mă opresc. Și în acest sens, indiferent de vacanța pe care mi-o doresc, indiferent dacă reușesc să petrec câteva zile de reculegere sau nu, 7 popasuri spirituale sunt cu neputință de evitat:

  • Oprirea din mișcare: mă opresc din activitățile de „peste an” delegând, amânând, dar întotdeauna anunțând verbal și în scris, fie că este vorba de angajamente personale, sociale sau profesionale; mă ajută să constat lucid că lumea nu se oprește, dacă mă opresc la vreme potrivită și că, dimpotrivă, „dormitorul” cimitirului e plin de „persoane indispensabile”!
  • Oprirea din vorbire: dincolo de întâlnirea cu cei dragi și tocmai pentru a împrospăta comunicarea cu ei, se impune și o odihnă a cuvintelor, o întoarcere la tăcerea firească a tihnei sufletești ce urmează fiecărei regăsiri de sine
  • Oprirea gândurilor sau distragerilor: cei mai primejdioși „hoți din vacanță” se ascund tocmai în mințile noastre, sub forma gândurilor cu încărcături emoționale negative și a impulsurilor de tot felul ce se vor potolite „aici și acum”; să nu uităm că mintea ne poate fi un slujitor minunat în vacanță, dar și un tiran capricios dacă nu i se impun limite!
  • Oprirea de la păcat: cât de bine prinde nu doar o spovadă retroactivă la sfârșitul vacanței, ci una proactivă, la începutul acesteia, pentru ca „faza lungă” a vigilenței să îndepărteze de la noi orice stres inutil!
  • Oprirea de la ce duce la păcat: cunoscută îndeobște sub numele de„ oprirea de la sfatul celor răi”, aceasta ne împiedică să transformăm paharul de vorbă cu prietenii în prilejuri de bârfă; tot ea pune limită „paharelor”, adică a pragului dintre o bucurie împărtășită și o patimă nestăvilită; în fine, ne amintește că o deconectare adevărată se cere aplicată literal și în cazul internetului, fiindcă nu putem fi simultan deconectați de preocupări și conectați online;
  • Oprirea în rugăciune: ca și într-o reculegere, ajută mult ca în vacanță să regăsesc răgazul de a intra, nu doar într-o biserică sau mănăstire, dar mai ales pentru „a intra” în rugăciune, și nu doar pentru a o „spune” sau a o „face”; numai rugăciunea ca „stare” ne poate ajuta să fim prezenței Prezenței Sale; și numai această stare ne poate dărui tihna și echilibrul după care râvnim de-a lungul întregului an, ca su nu zicem a întregii vieți!
  • Oprirea ca pregustare a Învierii: la rândul ei, oprirea în rugăciunea tihnită a unui concediu ne permite să savurăm un crâmpei din Odihna făgăduită celor care fac tot ce depinde de ei, dar își pun nădejdea în Atotțiitorul…

În fine, cel de-al treilea gând discerne de pe acum cum și pentru cine vreau să folosesc energia acumulată: vrea să fiu „Bec” sau „Baterie”? „Becul” consumă, pe când „Bateria” alimentează la rândul său pe alții; „Becul” deși luminează, se pune în lumină pe sine, pe când bateria e menită să rămână ascunsă; „Becul” aprins se irosește consumându-se ireversibil, pe când o baterie-acumulator se reîncarcă pe sine pentru a împărtăși în mode repetat energia primită celorlalți…

Iată în încheiere o minunată rugăciune a Sf. Francisc de Assisi de „încărcare a bateriilor”, pe timp de vacanță și pentru întreaga viață:

Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

 Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

 

Marius Taloș SJ

Exprimaţi-vă opinia