|
Bună ziua, Sanctitate, eu mă numesc Muraro Francesco şi sunt directorul şcolar al Şcoala generală din Via Giacosa, Milano nord-est, Via Padova. Prezint şi colegele mele…
Sanctitate, eu sunt Milena Sozzi, sunt directoarea Şcolii Generale “Tommaso Grossi”, cartierul Molise-Calvairate, zona est din Milano.
Bună ziua, Sanctitate, sunt Micaela Francisetti, sunt directoarea Şcolii Generale “Ilaria Alpi”, zona sud-vest, cartierul Barona.
Bună ziua, Sanctitate, sunt Milena Piscozzo, directoare a Şcolii Generale “Riccardo Massa”, zona nord-vest a oraşului. Şi ca directori a patru şcoli din periferia oraşului Milano, mai mult decât să vorbim noi directorii şi să explicăm ceea ce vor copiii şi cum este cartierul nostru, cum sunt cartierele noastre, copiii noştri au pregătit diferite surprize şi vor povesti cum este cartierul, şi cu materiale şi produse pe care le-au făcut, şi surprize importante chiar pentru dumneavoastră.
Sanctitate, permiteţi-mi să vă numesc dragă papa Francisc, mulţumim pentru această ocazie irepetabilă şi entuziasmul se vede în ochii copiilor noştri. Eu sunt Rosa Maria…, directoarea unei Şcoli Generale din Prenestino-Collatino din Roma, “Giovambattista Valente”, o şcoală de la periferie atât de îndrăgită de dumneavoastră. Ansamblu de utilizatori este foarte colorat, foarte variat, format din multe etnii, unii romi, străini, pentru că şcoala lucrează de mulţi ani pentru incluziunea şi a participa la acest proiect ne-a permis să gândim, să imaginăm un teritoriu foarte colorat, cum este comunitatea noastră şcolară. Motiv pentru care, las spaţiu elevilor noştri care vă vor arăta lucrările între care este tocmai împletirea de fire colorate care reprezintă cât de mult se lucrează împreună, uniţi în manieră foarte puternică şi închei, dacă-mi permiteţi, folosind cuvintele pe care le adresaţi Bisericii în reflecţia dumneavoastră [exortaţia] apostolică Evangelii gaudium, eu aş vrea să le readaptez la şcoală, spunând că preferăm mai degrabă o şcoală care să se murdărească pe străzi decât o şcoală care să rămână curată în închiderea ei. Mulţumesc.
Papa Francisc, bună ziua. Aşa cum dumneavoastră uraţi de la fereastră duminica ne spuneţi “poftă bună”, şi noi spunem “bună ziua”, astăzi. Vorbesc pentru Şcoala Generală “Antonio Gramsci”, care se află în periferia romană, la Trullo, o zonă deosebit de atinsă de integrare şi de capacitatea de primire a copiilor noştri şi a familiilor noastre. Sunt 1.100 de copii, 1.100 de familii care au devenit o familie, o singură familie cu braţe deschise pentru a primi pe oricine vrea să ajungă în teritoriul nostru. Şcoala lucrează pentru asta.
[Poezie şi cântec]
Întrebări adresate papei
Mă numesc Anna Greta şi sunt de la şcoala din via Giacosa. Voiam să-ţi pun o întrebare: îţi aminteşti cum erau învăţătoarele tale?
Papa Francisc
Eu am mers la şcoală când aveam 6 ani, şcoala era la 400 de metri de casă, mergeam pe jos şi am mers acolo în anul 1942… Unde erai tu în anul 1942?… Eh, nu erai! Învăţătoarea se numea Estela, o învăţătoare care a avut în primul an şi al treilea, aceeaşi învăţătoare. În al doilea şi al patrulea am avut alta. Era bună, ne învăţa să scriem şi să citim, foarte bună. După aceea, întotdeauna, când am ieşit de la şcoală, am amintit-o mereu, pentru că a-ţi aminti de prima învăţătoare sau de primul învăţător este foarte important pentru că este aceea care te face să mergi în viaţă cea dintâi. Şi eu o sunam la telefon, deja ca tânăr, deja ca preot. Şi apoi ca episcop am ajutat-o în boala sa. A murit la 94 de ani. Şi eu am realizat mereu. Acea amintire nu o uit niciodată. Mulţumesc pentru întrebare!
Clara
Bună ziua, eu mă numesc Clara şi aş vrea să vă întreb: când eraţi copil, cum era cartierul dumneavoastră şi în ce oraş trăiaţi?
Papa Francisc
Mulţumesc. Pot să-mi permit un lucru? Eu locuiam în oraşul cel mai frumos din lume! La Buenos Aires, în cartierul Flores, care este unul dintre cartierele cele mai vechi din oraş, dintre primele cartiere. Şi locuiam cu familia, noi suntem cinci fraţi acasă… şi cartierul este un cartier popular, nu erau blocuri înalte, nu, toate erau case joase. În acel timp, blocuri înalte erau puţine, puţine. Au venit după aceea blocurile înalte… Era un cartier simplu şi la treizeci de metri de casa noastră este o piaţă foarte frumoasă unde noi jucam fotbal. Eu eram portarul. Ştii de ce eram portarul? Pentru că eu pentru a juca eram un “pata dura”, “picior dur”. Ce înseamnă? Că nu eram un mare jucător şi pentru aceasta, de vreme ce nu ştiam să mă mişc bine, mă puneau acolo ca portar şi reuşeam să fac bine asta! Mulţumesc.
Malak
Eu mă numesc Malak şi voiam să te întreb cum ai reuşit să înţelegi că trebuia să trăieşti viaţa pe care ai trăit-o şi cum ai trăit această viaţă.
Papa Francisc
Eu am înţeles asta pe bucăţi, pentru că mai întâi am studiat la chimie şi am şi lucrat 4 ani ca inginer chimist. Şi în timp ce studiam, la sfârşitul carierei, lucram într-un laborator şi asta îmi plăcea. Dar la un moment dat am înţeles că nu mă umplea prea mult şi m-am gândit: trebuie să facem ceva pentru alţii, medicul… aceste lucruri. Şi la sfârşit într-o zi, prima zi de primăvară în Argentina, la 21 septembrie – care este opusul lui 21 septembrie al vostru, care este prima zi de toamnă – am simţit în inimă că trebuia să mă fac preot: bum, o lovitură. Şi apoi am continuat să lucrez câţiva ani, dar mereu s-a menţinut această certitudine, şi apoi am intrat în seminar. Dar a fost dintr-o dată când am simţit asta. Mulţumesc.
Giulia Vitale
Eu sunt Giulia Vitale şi vin de la Şcoala Generală “Ilaria Alpi”. Aş vrea să vă întreb cum era şcoala dumneavoastră.
Papa Francisc
Şcoala mea era pe strada care se numea “Varela”, era o stradă cu case joase; şcoala era în întregime cu faţadă de cărămizi roşii… Şi la stânga era o piaţă verde foarte frumoasă, dar acolo nu se poate juca fotbal pentru că era toată verde cu copaci… foarte frumoasă. Casa era la 400 de metri, mergeam mereu pe jos. O experienţă frumoasă, eu îmi amintesc o zi de 25 mai… În mai începe deja toamna puternică în Argentina, este deja toamna puternică. Însă în acel an era foarte frig toamna şi eu mergeam la şcoală pentru o ceremonie patriotică, pentru că 25 mai este sărbătoarea patriei noastre. Şi când am ieşit am văzut pentru prima dată gheaţa. În acel timp era gheaţă, astăzi cu încălzirea gheaţa aproape că nu se vede în oraş, dar în timpul meu… Acasă era o încălzire simplă, o singură sobă pentru toată casa, era un lucru foarte simplu, şi era gheaţă pe stradă pentru a merge la şcoală. Apoi şcoala: se intra şi era un mare, un larg loc unde noi ne reuneam toţi şi făceam şi un pic de sărbătoare între o oră şi alta, şi aulele unde erau orele era toate în jur. Şi acolo se făcea o oră de şcoală şi 10 minute de recreaţie în această grădină. Aşa este şcoala. Frumoasă. Şi eu am mers acolo câţiva ani pentru că era o sărbătoare de amintire a primului director al acelei şcoli, pe care eu nu l-am cunoscut, era înainte de mine. Şi când am intrat şcoala era aşa ca în timpurile mele, la fel, şi asta mi-a atins inima, mi-a plăcut mult. Mulţumesc.
Eiman
Mă numesc Eiman. Care erau jocurile tale preferate când erai copil?
Papa Francisc
Noi ne jucam mult cu zmeul. Îl făceam noi cu stuf şi hârtie, hârtie uşoară. Îl făceam noi. Apoi firul… Este jocul care ne plăcea mai mult. Apoi fotbalul ne plăcea mult. Făceam şi un campionat de fotbal, toţi copiii din cartier; şi are şi un campionat al zmeului, cel care aducea pe cel mai frumos şi cel care mergea mai sus. Şi ne jucam aşa. Apoi, la carnaval, făceam cortegiul de carnaval. Toţi travestiţi, dar în atâtea lucruri, fiecare se travestea cum voia şi mergeam pe stradă cântând şi chiar sunând la case, cântând, şi apoi cerând ceva pentru a cumpăra ciocolate, lucruri de-ale noastre… Carnavalul era frumos în acel timp, la noi. Şi apoi seara mergeam în strada cea mai mare din cartier, care era la 600 de metri de casă, şi acolo se făcea marea defilare de carnaval, tot cartierul, şi erau cei mari şi cei mici; în schimb noi cei mici făceam asta în cartier… Acestea sunt jocurile pe care le făceam.
Jacopo
Mă numesc Jacopo, trebuie să te întreb: cum te-ai simţit când te-au ales ca papă?
Papa Francisc
Această întrebare nu este originală, mi-o adresează toţi! Este aici cardinalul [Ravasi] care era prezent în acel moment… Am simţit că Domnul voia ca eu să lucrez aici… şi am spus: “Înainte”… Am simţit pace, acesta este cuvântul, şi nu este minciună, am simţit pace până în ziua de azi.
Director şcolar
Copiii din Roma vă oferă acum şi ei o mică amintire precum şi o relatare a muncii lor despre cartierul lor, despre istoria lor. Mirko, vino, Sara… Şi şcoala “Giovambattista Valente” din Roma, dacă vrea să se apropie, avem şi un cor…
Papa Francisc
Mulţumesc, aceasta este o lucrare a voastră?
Director şcolar
Mulţumim, Sanctitate. Vă cerem să vă rugaţi pentru noi. Toată şcoala a cerut rugăciuni şi marea binecuvântare a dumneavoastră. Mulţumim.
[Cântec]
Director şcolar
Copiii au reinventat cuvintele unui cântec italian din urmă cu mai mulţi ani care este “Il ragazzo della via Gluck” (Copilul din via Gluck), milanez, aşa în această sinteză putem să ne unim împreună şi îl vor cânta acum.
[Cântec]
Director şcolar
Ca mărturie a marii lucrări pe care au făcut-o băieţii noştri şi fetele noastre avem câteva daruri aduse de la Milano, îndeosebi am luat în trei dimensiuni lucrarea pe care au făcut-o cu capetele lor şi cu mâinile lor, o machetă care reprezintă cartierul lor şi frumoasa noastră şcoală într-un parc. Împreună cu această machetă frumoasă şi câteva alte daruri pe care cred că învăţătoarele le au aici aproape. Acum le cer copiilor noştri şi învăţătoarelor noastre să mute cadoul nostru pentru că vin altele de la celelalte şcoli.
Director şcolar
Cer şcolii “Riccardo Massa” să se pregătească cu macheta şi darurile pentru Sanctitatea Sa… Sanctitate, aceasta este macheta cartierului Gallaratese din Milano.
Director şcolar
Macheta Şcolii Generale “Ilaria Alpi” şi scutecele oferite de mamele de toate etniile şi de toate culturile care sunt în şcoala noastră.
Director şcolar
Macheta Şcolii “Tommaso Grossi” din Milano, şi copiii cu darurile şcolii din via Monte Velino.
Director şcolar
De la şcoala “Gramsci” din Roma macheta şi desenele.
Director şcolar
Şcoala “Giovambattista Valente” din Roma.
[Cântec]
Cuvinte ale papei rostite liber
Vă mulţumesc mult pentru întrebări şi pentru cadourile care au fost aduse de voi. Aceste lucruri sunt minunate, pentru că nu aţi mers să cumpăraţi ceva de adus, ci aţi făcut voi! Aţi înţeles? Şi acest lucru este important, pentru că aţi făcut cu inteligenţă, cu mâinile, dar şi cu inima. Şi când un lucru se face cu cele trei lucruri, cu inteligenţa, cu inima şi cu mâinile, este un lucru profund şi uman. Cum trebuie să facem lucrurile? Cu ce anume? Să spunem împreună: [copiii repetă] inteligenţa, inima şi mâinile.
Eu voi spune numai un lucru mic, un lucru mic, vă voi pune o ultimă întrebare şi plec şi vă las liniştiţi. De acord? [“Nu”] Ah nu? Nu vreţi să fiţi liniştiţi? Este un lucru pe care îl iau dintr-una din întrebările pe care mi le-aţi pus: dacă eu îmi aminteam de prima învăţătoare şi de şcoală. Nu uitaţi niciodată de primii învăţători, nu uitaţi niciodată de şcoală. De ce? Ascultaţi bine. Pentru că sunt rădăcinile culturii voastre. Dar ce înseamnă rădăcini? Vă voi da un exemplu. La această întrebare răspundeţi. Un copac, căruia îi sunt tăiate rădăcinile, poate să facă flori? [“Nu!”] Sigur? [“Da!”] Un copac fără rădăcini nu poate face flori, şi noi ca persoane avem rădăcini? Da, rădăcini spirituale, casa, familia, şcoala. Pentru aceasta vă spun: nu uitaţi de şcoală pentru că sunt rădăcinile culturii voastre. Şi dacă un băiat, o fată, un tânăr, o tânără uită de şcoală, va putea face flori în viaţă? [“Nu!”] Nu! Un tânăr, o tânără fără rădăcini va putea da rod în viaţă? [“Nu!”] şi va putea face flori? Nu! Rădăcinile. Eu vă voi învăţa un cuvânt care înseamnă ceea ce voi niciodată nu trebuie să fiţi. Ascultaţi bine şi învăţaţi: “Eu nu trebuie să fiu dezrădăcinat”. L-aţi învăţat? “Dezrădăcinat”. Ce înseamnă dezrădăcinat? Fără rădăcini. Eu nu trebuie să fiu dezrădăcinat, adică fără rădăcini. Şi pentru aceasta a ne aminti de şcoală, de învăţătoare, mereu ne va ajuta să menţinem rădăcinile, pentru a aduce flori şi roade. Acesta este lucrul pe care voiam să vi-l spun.
Vă spun mulţumesc, multe mulţumiri pentru această frumoasă reuniune. Toată este munca voastră. Şi acum vă voi spune: de patru ani vin cu voi, în toţi anii vin copiii, tinerii, tinerele, băieţii, fetele îmi pun întrebări. Voi ştiţi care a fost întrebarea cea mai interesantă pe care am auzit-o?
Copil
Dacă îţi aminteşti de învăţătoarele tale…
Papa Francisc
Aceasta este foarte interesantă. Dar era una şi mai interesantă… Vreţi să v-o spun? Toţi puneau întrebări bune, dar de acum pe la sfârşit, unul care era aici în faţă mi-a spus: “La ce oră îţi dau prânzul?”. [râde, râd].
Vă doresc poftă bună. Domnul să vă binecuvânteze! Vă îmbrăţişez pe toţi. Ciao!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu