Iezuiti.ro, Societatea lui Isus Romania

La mănăstirea carmelită din Luncani s-au desfăşurat exerciţiile spirituale pentru o serie dintre preoţii Diecezei de Iaşi, în perioada 21-25 mai 2018, conduse de pr. Marius Taloş, SJ. Tema exerciţiilor a fost “Până la marginile pământului”.

Firul roşu al meditaţiilor propuse a fost expunerea diferitelor fragmente din Faptele Apostolilor, o carte a Noului Testament care relatează evenimente din faza germinală a Bisericii creştine. Experienţele pastorale, trăirile apostolilor, răspândirea Evangheliei sunt ţesătura din care se compune această carte-document a Bisericii. Trăirile Bisericii de astăzi, cu confruntările pe care le resimte în întâlnirea cu mentalităţile favorabile şi adverse ei, cu harul celui care i-a dat fiinţă, sunt în esenţă aceleaşi cu cele experimentate de Biserica primară: faptele celor de atunci sunt mutatis mutandis faptele celor de acum.

Referinţele la realităţile pastorale cu care se confruntă preoţii, subtilele observaţii de natură semantică şi etimologică, analogiile cu diferitele trăiri spirituale au scăpat prezentarea pasajelor din Faptele Apostolilor de pericolul de a fi prelegeri exegetice. Ele se deschideau ca nişte galerii care pretindeau raportare personală, transpunere a lor în actualitate, cu convingerea că acelaşi Duh care “exorcizează orice frică” la Rusalii, este în stare să umple cu virtutea curajului (paresia) orice vestitor al Evangheliei din timpul nostru.

Interpretată Biblia în această cheie, ea se prezintă ca o carte în căutarea unui cititor şi, mai mult decât atât, ca un personaj în căutarea unui chip care să-l întrupeze. Cartea propriei vieţi îşi găseşte forma sublimă şi desăvârşită abia atunci când se confruntă şi se reformează după Cartea Vieţii. Atingerea acestui scop depinde mult de maniera în care se face lectura cărţilor Bibliei. Unii citesc din Biblie în felul în care citesc poveştile pentru copii, alţii citesc Biblia ca pe o carte cu răspunsuri şi soluţii, iarăşi alţii cu spirit critic şi sceptic. Este şi categoria acelor oameni care deschid Biblia şi în ea văd un vitraliu prin care le parvine multă lumină spirituală, cerească.

Un om “plimbat” prin Faptele Apostolilor ştie că e o naivitate să crezi că Dumnezeu, în schimbul credinţei tale, te va scuti de dificultăţi. Tocmai dificultăţile sunt refrenul însoţitor al activităţii apostolilor care în numele lui Isus îşi asumă încercările, suferinţele şi adversităţile. Ei sunt cei care acordă primat previziunilor Providenţei şi nu propriilor planificări. Căci creştinul şi Biserica “cunosc Providenţa, nu şi răsfăţul lui Dumnezeu”.

Ceea ce se învaţă din Fapte este tocmai gestionarea conflictelor, nu iluzia că ele ar fi absente, obedienţa faţă de Duhul Sfânt care nu este obligat să confirme nici cele mai bune strategii pastorale gândite, el fiind tocmai cel care dă peste cap, răstoarnă, permite întorsături neaşteptate şi neînţelese.

Dispoziţie de a accepta din partea Duhului divin şi ceea ce contravine voinţei noastre se formează în timp în noi, la umbra unei practici constante a ceea ce astăzi este tot mai cunoscut ca lectio divina. Câştigul, nu mic, al contactului permanent cu Sfânta Scriptură este cunoaşterea integrală, nu trunchiată a lui Isus. Trunchierea cunoaşterii lui Isus vine în urma fixării minţii pe anumite aspecte, pe anumite idei din ceea ce ne învaţă Scriptura, lucru care dă naştere ereziilor sau gândirii pseudo-teologice sectare. Căci erezia nu este altceva decât fixarea sau opţiunea pentru o parte de adevăr, nu însă pentru tot adevărul.

Figurile măreţe care regizează cursul evenimentelor în Fapte sunt Petru şi Paul, două firi cât se poate de contrastante, pe care Dumnezeu le uneşte în vederea unui proiect comun. Ambele sunt dislocate de Isus Cristos din stilul lor de viaţă şi câştigate irevocabil pentru marele proiect divin al răspândirii Evangheliei. Dacă Petru este omul care mai degrabă uneşte, Paul este cel care urneşte. Diferenţele lor sunt asumate într-o activitate unitară şi complementară. Asemenea lor, orice preot şi slujitor se pune pe drum (nu pe drumuri!) pentru a-l face cunoscut pe acelaşi unic Isus, în afară de care nu există mântuire.

“Până la marginile pământului” este un proiect cvasi-împlinit pentru lumea de atunci: nucleul mic, din cenaclu, “inflamat” de Duhul Sfânt, a tot crescut în timp şi spaţiu, iar cei doi mari, Petru şi Paul, ajung în inima imperiului roman, în cetatea Romei, cu aceeaşi veste a mântuirii în Cristos. Este dezideratul lui Isus care se împlineşte şi astăzi, fără a fi ajuns la împlinire definitivă, prin munca oricărui preot, prin cel mai neînsemnat sau mai puţin eclatant act pastoral.

Fiecare zi de exerciţii a oferit tuturor posibilitatea de a “evada” în natură, de a asculta concertul gratuit al păsărilor, de a intra în intimitatea propriei conştiinţe, de a sta de vorbă cu Dumnezeu, de-ai asculta aşteptările şi încurajările. În fiecare zi, în biserică, s-a luat cea mai importantă masă a zilei, cea euharistică, şi tot aici i-au fost adresate Maicii Domnului cântări alese şi litanii. Aici s-au consumat momente de tăcere sacră şi de contemplare a Ostiei preasfinte, totul încheindu-se cu binecuvântarea finală cu sfântul sacrament, din ziua de vineri, 25 mai.

Mulţumiri alese părintelui Marius Taloş SJ pentru bogata ofertă spirituală, părintelui Augustin Folner OCarm., pentru ospitalitate şi găzduire. Mulţumiri cum nu se poate mai speciale Domnului nostru, Isus Cristos, care ne-a unit, ne-a vorbit şi ne-a făcut să ne simţim atât de bine în intimitatea prezenţei lui.

Pr. Cristian Diac