ruga4x4

 

Există o categorie de mașini bune pentru orice fel de teren, nu tocmai accesibile, însă robuste și elegante deopotrivă, și care se pretează unor sumedenii de utilizări: sunt numite „4×4” datorită tracțiunii lor pe toate cele patru roți, calitate ce le permite să se deplaseze cu aceeași ușurință și la șes și-n munte, pe șosele largi sau mărunte. Pe scurt, reprezintă pentru orice șofer un vis, mai ales în cazul drumurilor de coșmar.

Riscând o comparație duhovnicească – adică una în care „orice asemănare ascunde o deosebire și mai mare” – ne-am putea pronunța așijderea și despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar spiritul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Și această rugăciune, deși rânduită cu precădere în Timpul Postului Mare, se cade să o rostim cu multă evlavie și încredere ca pe o „rugă făcătoare de minuni în fiecare zi” a anului, amintindu-ne de intuiția adâncă și de bun simț duhovnicesc a Sfântului Ioan Gură de Aur : „Rostul Postului continuă chiar și după ce s-a încheiat Timpul Postului”. Am primit așadar în dar o rugă pentru toate anotimpurile, atât ale timpului liturgic cât și ale vârstelor noastre lăuntrice.

În continuare, ea poate fi numită cu aceeași îndreptățire „4×4”, având în vedere cele patru spirite de alungat : al trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert și, respectiv pe cele patru de cerut: al curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei. Dacă în primul caz este vorba despre spirite necurate de care vrem să ne ferim, în cel de-al doilea caz cerem daruri concrete ale Împăratului Ceresc, ale Mângâietorului pe care-l așteptăm acum, de Rusalii.

În fine, aceeași rugăciune imploră „pâinea iubirii noastre celei de toate zilele” – expresie aparținând papei Francisc – sub chipul „sfințitei doimi”: a darului de a ne recunoaște propriile greșeli prin cercetarea cugetului și a iertării aproapelui.

Înțelegem așadar, ce lux pentru toate zilele primim în această rugăciune care, cu mult mai mult decât orice mașină, este la îndemână și „merge întotdeauna”, oricât de accidendat sau imprevizibil ne-ar fi drumul vieții. Fiindcă cine-l caută pe Dumnezeu doar la „ocazie” anume nu-l găsește niciodată; în schimb, așa cum cine caută un lucru pierdut nu-l caută numai într-un singur loc, ci peste tot, la fel trebuie să-l căutăm pe Dătătorul de viață prin toate modurile cu putință: „în tot ceea ce ți se întâmplă, acolo unde vrea El și prin cine vrea El, în orice desconsiderare, în orice umilință, ca și cum ar fi fost trimise de Dumnezeu: în acest mod te caută El pe tine” (Johannes Tauler).

Marius Talos SJ

 

Exprimaţi-vă opinia