Întors ca la Ploiești, via Emaus

Publicatla 6 April 2018

Multă vreme sfârșitul acestei pericope evanghelice (Luca 24, 12-53) mi s-a părut mai degrabă o repovestire a celei de la începutul ei, în care cei doi ucenici îl întâlnesc pe Isus pe drumul spre Emaus, decât un nou „rug aprins” de Înviere. Însă printr-o întâmplare, acesta m-a ajutat să fac un pas enorm, către Cel Înviat și către mine… Dacă prima icoană biblică ne zugrăvește o Liturghie în mișcare, cea de-a doua ne arată cum putem trăi „liturgic” în lume, cu surprizele, bucuriile și atrocitățile ei.

Ucenicii în drum spre Emaus au trăit o experiență liturgică în trei timpi și trei… „lăsări”: și-au lăsat cuvântul pentru a-l asculta pe misteriosul Drumeț ivit ca din întâmplare, au lăsat din ce aveau invitându-l să cineze cu ei şi s-au lăsat cuceriți de el la frângerea pâinii. Sunt de fapt cele trei „lăsări” din Liturghia Cuvântului, Ofertoriu şi Împărtășanie…

Trecând la evanghelia întoarcerii acasă, regăsim aceleași trei „lăsări”: cei unsprezece îi lasă pe martori să vorbească, apoi lasă din pestele lor fript ca să-l poată crede pe Oaspetele Înviat, pentru a se lăsa în cele din urmă atinși de Acela pe care l-au putut atinge…

Şi eu am trăit odată „întoarcerea” de la Emaus, dar la Ploiești, și nu de Paști, ci de Crăciun, imediat după Revoluție. Patrulând în serviciul militar aproape de Prefectură, o doamnă a coborât dintr-un bloc ca să ne dea vin și cozonac. Naiv și înfometat, am întins mâna să le iau; am primit în schimb o palmă și o înjurătură de la șeful patrulei care mi-a răcnit : „Nenorocitule, dacă-s otrăvite?” Atunci femeia, fără să zică nimic, a deschis cu gura dopul de plută al sticlei, l-a aruncat și, vărsând vinul rosu peste bucata de cozonac, a mușcat-o gustând astfel din amândouă, după care ni le-a întins în fața noastră, rămași fără cuvinte: nu știu dacă citise evanghelia de azi, dar știu că eu atunci am primit-o…

sursa: cutimpsifaratimp.ro

Exprimaţi-vă opinia