M-am născut pentru lucruri mai mari, o frază foarte îndrăgită de Sf. Stanislaw Kostka (Rostkowo, 28.10.1550 – Roma, 15.08.1568), care împreună cu Sfinții Alois de Gonzaga și Ioan Berchmans este patronul protector al tineretului. Această frază ne-a fascinat și pe noi, tinerii acestor timpuri care ne-am adunat din mai multe parți ale țării să trăim un timp cu El.
Tăticule, mă întreb, oare cum arăt în ochii tăi? Mi-ai spus-o și mi-o spui (mereu la momentul potrivit): “Ești importantă pentru mine și eu te iubesc pe tine”.. însă tot mă întreb.. oare cum vezi tu?
Cum îmi vezi părul, ochii, mâinile, inima, totul..?
Oare cum arată ceea ce numești Tu frumusețe și cât e de diferită de ceea ce numim noi așa?
Și… ochii tăi cum arată? Cât de frumos trebuie să strălucească de iubire și bunătate! Adesea, când mă gândesc la tine, mă adâncesc în privirea ta și mă pierd, dar nu rătăcesc, căci cu tine sunt mai acasă decât oriunde.
“Te-am creat pentru lucruri mai mari.” În weekendul ăsta mi-ai spus-o și mi-ai arătat-o mai mult ca oricând..
Da, Tăticule, m-ai creat pentru lucruri mari și inima mea știe bine aceasta, căci mereu tresaltă de bucurie și dorință la „văzul” sfinților tăi.
Tu știi, Tăticule, cât îi iubesc pe oamenii aceștia: pe sfinții care sunt lângă tine și pe cei care sunt, încă, lângă mine.. adică, lângă amândoi. Mă fascinează nebunia lor și mai ales, libertatea inimii lor. Ah, cât de mult ești prezent în ei!
Dă-mi, Tată, să văd, să gust și să înțeleg în fiecare zi că m-ai făcut pentru lucruri mai mari.
Învață-mă cum să privesc ceea ce trăiesc, asemenea lui Ignațiu, să știu ceea ce vine de la tine și ce nu, să caut mereu Iubirea, fericirea și libertatea adevărate, care numai de la tine pot veni.
Învață-mă să mă iubesc îndeajuns ca să pot iubi omenii, natura, dansul, cântul, ruga, cărțile și mai mult, pe tine, creatorul a toate.
Învață-mă să mă bucur la timp de tot ceea ce îmi dai, și să caut prezența ta în toate, binele din tot ce există..
Învață-mă libertatea inimii, ca să te iubesc pe tine mai mult decât orice, cu tot ceea ce sunt și am.. tot de la tine.
Și apoi, Tăticule, dă-mi curajul nebun de a te urma acolo unde mă chemi și… Rămâi cu mine.
Benedicta Toma