Pagini-Claudia_23-28-31-page-001

Cercetăm înfrigurați etichetele alimentelor prin hipermarketuri ori căutăm cu perseverență voința lui Dumnezeu în inimile noastre? Postul nostru e heirupism gastronomic ori ingredient al convertirii lăuntrice la Domnul?

Postim ca ucenici ai lui Cristos când:

  • renunțăm nu doar la ceea ce e în plus, ci la ceea ce e necesar și la ceea ce ne place foarte tare – mâncare, băutură și orice alte îndeletniciri care ne amplifică automatismul lăuntric și ne alienează de Dumnezeu și de frați (telefonul, televizorul, Facebook-ul, părerile personale), dar, mai cu seamă, renunțăm vehement la apucăturile care nu ne califică drept creștini, darămite drept postitori în adevăr: bârfa, mânia, orgoliul, atotștiutorismul, neliniștea, invidia, protagonismul, egoismul;
  • îndreptăm renunțarea noastră spre folosul fraților: friptura pe care n-o mănânc poate salva ziua unui copil care n-are de niciunele, după cum timpul pierdut pe internet poate fi dăruit unui bolnav uitat într-un spital. Degeaba nu mănânc și degeaba nu pierd vremea cu distracții dacă nu convertesc renunțarea mea spre binele altuia. După cum degeaba postesc și fac milostenie, dacă nu le fac în numele Aceluia căruia mă rog să-i mângâie, folosindu-se de mâinile mele, pe toți cei care-mi ies în cale;
  • toate renunțările noastre sunt generoase, libere, bucuroase, umile și discrete, făcute cu încredințarea că nici postul, nici milostenia, nici rugăciunea nu sunt scopuri în sine, ci mijloace pentru a ajunge nu la împlinirea dorințelor noastre (oricât de evlavioase ar fi ele), ci la unificarea cu Acela în numele căruia se face tot binele.

Ținem regim cu accente pioase dacă:

  • obsesia noastră temporară și unidirecțională de a nu mânca de dulce eclipsează total dimensiunea interioară fundamentală nu numai a postului, dar a întregii vieți creștine, care este a trăi conectat permanent, în iubire, cu Dumnezeu și cu aproapele, nepăcătuind cu vorba, cu gândul, cu fapta ori omisiunea – dacă așteptăm să se termine timpul postului ca să ne dăm drumul la gură în trafic, atunci am ținut, scrâșnind din dinți, un regim șchiop, fără niciun impact în orientarea noastră lăuntrică spre Domnul;
  • facem publicitate cu orice prilej cuvioșiei noastre gastronomice: în locul refuzului condescendent: „Mulțumesc, nu mănânc, țin post”, Domnul primește mai bine smerenia de a mânca, din iubire, ceea ce ți se pune în față, pentru ca, apoi, fără surle și trâmbițe, să-ți reiei postirea, în taină (căci asceza adevărată e doar între tine și El);
  • nemâncatul nostru de fripturi și omlete n-are finalitate sacramentală, ci e un fel de olimpiadă gastronomică a cărei linie de finiș e îmbuibarea din cele de la care ne-am abținut cu atât îndârjire – ce sfinți am fi dacă am pune în curățarea inimii cu sacramente același zel pe care-l punem în curățarea colonului cu fierturi!

Bonus! Postește nu ca să te întâlnești pe tine, aplaudat de egoul tău reflectat în admirația oamenilor, ci pe Dumnezeu în persoană, oglindit în inima ta simplă și curată.

„Ascunde-ți jertfele, asemenea Învățătorului tău, într-o pâine de viață” (Fer. Vladimir Ghika)

Articol publicat în revista „Actualitatea creștină”, martie 2018