În spiritul coresponsabilităţii în misiunea Bisericii, Acţiunea Catolică îşi trăieşte vocaţia în strânsă legătură cu păstorii. De aceea, asociaţia noastră urmăreşte să ofere periodic propriilor asistenţi spirituali ocazii de întâlnire, de reflecţie comună şi de împărtăşire fraternă, la care sunt invitaţi să participe şi alţi păstori ce îndeplinesc diferite misiuni, precum şi seminarişti.

În acest sens, în perioada 6-9 februarie 2018, la Centrul “Gaudium et Spes” (Str. Calea Romanului, 128, com. Săbăoani, 617398-Traian, jud. Neamţ) se va desfăşura seminarul de formare pentru asistenţii spirituali, cu tema “Preoţi şi tineri, pelerini ai credinţei”. Motoul călăuzitor va fi: “Vei merge la toţi cei la care te voi trimite” (Ier 1,7).

Acest seminar este adresat asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice, ASTRU şi AGRU, din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu intenţia de a fi o ocazie de reflecţie asupra realităţii tinerilor, în contextul convocării de către papa Francisc a Sinodului Episcopilor cu tema “Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”.

Sunt invitaţi să participe toţi preoţii, diaconii sau seminariştii care doresc să aprofundeze tema propusă, să cunoască mai bine vocaţia Acţiunii Catolice şi să trăiască un timp de reflecţie asupra propriei misiuni şi de fraternitate sacerdotală.

Programul este următorul:

  • Marţi, 6 februarie 2018

    • Sosiri

    • 18.00 Sfânta Liturghie

    • 19.00 Cină

    • 20.00 Seara informală

  • Miercuri, 7 februarie 2018

    • 7.30 Rugăciunea Laudelor

    • 8.00 Micul dejun

    • 9.00 Deschiderea oficială – Anca Frona, preşedinte al Acţiunii Catolice din România; pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România

    • 9.30 “Pe drumul spre Sinodul tinerilor” – Pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România şi responsabilul Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Tineretului

    • 10.30 Pauză

    • 11.00 “Arta discernământului” – Pr. Marius Taloş SJ, preot iezuit

    • 12.00 Dezbatere în plen

    • 13.00 Prânzul

    • 15.30 “Religiozitatea tinerilor din România” – Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

    • 16.30 Pauză

    • 17.00 Dezbatere în plen

    • 18.00 Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi

    • 19.30 Cină

    • 20.30 Serată de fraternitate

  • Joi, 8 februarie 2018

    • 7.30 Sfânta Liturghie

    • 8.30 Mic dejun

    • 9.30 “Tinerii şi new-media – Pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

    • 10.30 Pauză

    • 11.00 Dezbatere în plen

    • 12.00 “Tinerii şi provocările lor” – Dinamică de grup

    • 13.00 Prânzul

    • 15.30 Vizite

    • 17.00 Masă rotundă cu invitaţi tineri

    • 19.00 Rugăciunea Vesperelor

    • 19.30 Cină

    • 20.30 Serată de fraternitate

  • Vineri, 9 februarie 2018

    • 7.30 Sfânta Liturghie

    • 8.30 Mic dejun

    • 9.15 Concluzii

    • Plecări

Cei care doresc să participe la acest eveniment sunt rugaţi să comunice acest lucru până miercuri, 31 ianuarie 2018, la adresa de email: secretar@actiuneacatolica.ro sau la pr. Felix Roca (telefon: 0741501481, email: pr.felixroca@gmail.com).

Pr. Felix Roca

 

Exprimaţi-vă opinia