articol ianuarie-page-001

Creștin practicant sau nepracticant? Întrebarea e la fel de absurdă ca afirmația: iubesc, dar nu-mi practic iubirea. În realitate, nu există decât oameni care iubesc și oameni care nu iubesc.

Suntem practicanți ai credinței noastre, adică ucenici ai lui Cristos, adică vestitori ai evangheliei, adică oameni îndrăgostiți de o Persoană vie atunci când:

  • întâlnirea cu Iubitul inimii noastre e prioritatea numărul unu a fiecărei zile (care îndrăgostit iubește o singură zi pe săptămână?): îi căutăm compania nu numai în cuvânt (căci ne place să-l auzim vorbind) și la masa euharistiei (fiindcă a-i gusta iubirea e tot ne poate face mai întregi și mai adevărați), dar și în chipul lui desfigurat de suferință în cei răstigniți pe toate crucile lumii noastre;
  • toate faptele noastre vorbesc despre cât suntem de îndrăgostiți, pentru că atunci când iubim, vedem lumea cu ochii Iubitului nostru: oamenii sunt mai buni, mai luminoși, mai calzi, noi suntem mai răbdători și mai înțelegători cu greșelile lor, înclinați mai mult spre dialog și mai puțin spre judecată, căutători ai păcii și izgonitori ai discordiei, făcători de bine în numele Lui, nu al nostru;
  • ne strigăm iubirea în toate zările, căci suntem atât de plini de ea, de fericiți, de împliniți, încât a tăcea e absolut imposibil: trebuie să alergăm, să spunem tuturor, să împărtășim cât suntem de îndrăgostiți, iar ceilalți văd cum ochii noștri au o strălucire aparte, vorbele noastre au o tonalitate nouă, toate preocupările ne sunt concentrate asupra credinței noastre în Iubire.

Nu suntem îndrăgostiți de Dumnezeu dacă:

  • inventăm toate scuzele posibile ca să nu-l onorăm cu augusta și preasfânta noastră prezență în rugăciune (care e plictisitoare pentru că pălăvrăgim singuri), ca să refuzăm primirea Iubirii lui în sacramente (ca și când am putea să trăim iubirea doar în teorie și de la distanță), când de fapt, cum spunea cineva, nu Liturghia e prea lungă, ci iubirea noastră e prea scurtă;
  • îi cerem să ne satisfacă toate poftele, ca și cum El n-ar fi Iubit, ci sponsor al mofturilor noastre vanitoase și hedoniste. Dă-mi, fă-mi, ia-mi, adu-mi, și hai odată mai repede: care dintre noi îi poruncește astfel omului pe care-l iubește? Atunci cum de-i dăm comenzi din astea utilitariste Dumnezeului nostru, care e însăși Iubirea și pe care nu avem decât să-l adorăm, să-l ascultăm, să-l contemplăm?
  • punem condiții iubirii noastre: l-aș iubi pe colegul, dar cum s-o fac, când el mă bârfește? i-aș da o farfurie de ciorbă caldă cerșetorului din fața casei, dar merită? mi-aș iubi din nou soția dacă ar avea greutatea de când era mireasă; l-aș iubi pe Dumnezeu dacă mi-ar da un serviciu bun, succes în afaceri, o vilă cu piscină. Toate astea când El, Dumnezeu, Iubirea ne iubește chiar păcătoși fiind, chiar răi fiind, chiar împietriți fiind, adică no matter what.

Bonus! Lasă-te fascinat de Iubire, aventurează-te s-o practici din toata inima și fără calcule. Iar Iubirea, la rândul ei, îți va îngădui să o simți, să o guști, să o trăiești: pe viu, în practică, în toată splendoarea ei.

„Credem chiar mai mult decât am crede, dar nu credem destul ceea ce credem” (Fer. Vladimir Ghika).