30.10.2017, Vatican (Catholica) – În amplul discurs adresat liderilor civili și ecleziastici ai Europei, susținut sâmbătă, 28 octombrie 2017, Papa Francisc a apărat familia ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie deschiși spre viață – afirmând că această comunitate fundamentală este și model pentru comunitățile civile.
„Familia, ca primă comunitate, rămâne locul cel mai fundamental al acestei descoperiri. În ea, diversitatea este exaltată și în același timp este recuprinsă în unitate. Familia este unirea armonioasă a diferențelor dintre bărbat și femeie, care este cu atât mai adevărată și profundă cu cât este mai generatoare, capabilă să se deschidă la viață și la ceilalți. La fel, o comunitate civilă este vie dacă știe să fie deschisă, dacă știe să primească diversitatea și calitățile fiecăruia și în același timp dacă știe să genereze noi vieți, precum și dezvoltare, muncă, inovație și cultură.” Afirmațiile au fost făcute la întâlnirea cu participanții la conferința găzduită de Roma între 27 și 29 octombrie, cu titlul „Regândind Europa: o contribuție creștină la viitorul proiectului european”. Evenimentul a reunit sute de oficialități ale Bisericii și lideri politici ai UE, printre care academicieni, ambasadori și Episcopi.
Pontiful s-a adresat liderilor europeni cu mai multe ocazii. Acum însă nu a mai atins problema rădăcinilor creștin sau a patrimoniului cultural al Europei, ci în schimb s-a concentrat pe care poate fi contribuția creștină pentru Europa, în special în politică. A amintit de filosofia seculară răspândită care caută să omită religia din sfera politică, numind-o „prejudecată laicistă”, care „nu este în măsură să perceapă valoarea pozitivă pentru societate a rolului public și obiectiv al religiei, preferând să o izoleze la o sferă pur privată și sentimentală”. Și a continuat: „Astfel se instaurează și predominația unei anumite gândiri unice, destul de răspândită în întâlnirile internaționale, care vede în afirmarea unei identități religioase un pericol pentru sine și pentru propria hegemonie, ajungând astfel să favorizeze o contrapoziție artificială între dreptul la libertatea religioasă și alte drepturi fundamentale”.
Sfântul Părinte a mai spus: „Prima, și probabil cea mai mare contribuție pe care creștinii pot să o aducă Europei de astăzi este să îi amintească faptul că ea nu este o culegere de numere sau de instituții, ci este făcută din persoane. Din păcate, se observă cum adesea orice dezbatere se reduce cu ușurință la o discuție de cifre. Nu există cetățenii, există voturile. Nu există migranții, există cotele. Nu există muncitori, există indicatorii economici. Nu există săracii, există pragurile de sărăcie. Concretul persoanei umane este redus astfel la un principiu abstract, mai comod și liniștitor. Se înțelege motivația: persoanele au fețe, ne obligă la o responsabilitate reală, practică, ‘personală’; cifrele ne ocupă cu raționamente, chiar utile și importante, dar vor rămâne mereu fără suflet. Ne oferă alibiul unei neangajări, pentru că nu ne ating niciodată în trup.”
De asemenea a vorbit despre necesitatea ca Europa să fie un loc de dialog, „sincer și constructiv în același timp, în care toți protagoniștii au demnitate egală. Suntem chemați să edificăm o Europă în care să ne putem întâlni și să ne putem confrunta la toate nivelurile, într-un anumit sens cum era agora antică. De fapt, aceasta era piața din polis. Nu numai spațiu de schimb economic, ci și inimă nevralgică a politicii, sediu în care se elaborau legile pentru bunăstarea tuturor; loc în care se arăta templul așa încât dimensiunii orizontale a vieții zilnice să nu îi lipsească niciodată respirația transcendentă care ne face să privim dincolo de efemer, de trecător și de provizoriu.” Iar în continuare a constatat: „A favoriza dialogul – orice dialog – este o responsabilitate fundamentală a politicii și, din păcate, se observă prea des cu ea se transformă mai degrabă în ciocnire între forțe contrastante. Glasul dialogului este înlocuit de urletele revendicărilor.”
La final a vorbit și despre pace. „A fi făcători de pace nu înseamnă numai a munci pentru a evita tensiunile interne, a lucra pentru a pune capăt numeroaselor conflicte care însângerează lumea sau a aduce alinare celui care suferă. A fi făcători de pace înseamnă a deveni promotori ai unei culturi a păcii. Aceasta cere iubire față de adevăr, fără de care nu pot să existe raporturi umane autentice, și căutare a dreptății, fără de care samavolnicia este norma dominantă din orice comunitate.” Și a încheiat spunând: „Fie ca Domnul să ne binecuvânteze pe noi toți, să binecuvânteze munca noastră, să binecuvânteze popoarele noastre, familiile noastre, pe tinerii noștri, pe bătrânii noștri, să binecuvânteze Europa. Să vă binecuvânteze Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Multe mulțumiri. Mulțumesc.”