Să nu cădem în nebunia care constă în incapacitatea de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu și duce la corupție. Este îndemnul final pe care papa Francisc l-a adresat la predica Sfintei Liturghii celebrată în cursul dimineții de marți, 17 octombrie 2017, în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului. Comentând lecturile biblice ale Sfintei Liturghii (Rom 1,16-25; Ps 18; Lc 11,37-41), pontiful a subliniat cuvintele pe care Isus le adresează fariseilor și cărturarilor care puneau accentul pe aparențe. ”Nebunilor”, spune Isus, ”oare cel care a făcut exteriorul n-a făcut și interiorul? De aceea, dați de pomană cele din interior și, iată, toate vor fi curate pentru voi” (vv. 40-41). Este același reproș pe care sfântul Paul îl adresează galatenilor, care se lăsaseră înșelați de ”noile idei”. Mai mult decât o condamnare, a remarcat papa Francisc la omilia celebrării euharistice, ”este o semnalare” pentru că atrage atenția cu privire la calea care duce la corupție.

Despre învățătorii Legii, Isus spunea că se aseamănă cu mormintele văruite: ei devin corupți pentru că se îngrijeau cum să facă frumos doar exteriorul realității, nu ceea ce se afla în interior, unde era corupție. Erau, așadar, ”corupți de vanitate, de aparențe, de frumusețea exterioară, de dreptatea exterioară. Păgânii, în schimb, aveau corupția idolatriei. Despre ei vorbește apostolul Paul în Scrisoarea către Romani. Ei erau corupți pentru că au schimbat gloria lui Dumnezeu – pe care puteau să o cunoască cu ajutorul rațiunii – pentru idolii din acel timp. Dar există idolatrii și în timpurile noastre, precum consumismul sau căutarea unei divinități comode. În fine, acei creștini care s-au lăsat corupți de ideologii au încetat, cu alte cuvinte, să mai fie creștini pentru a deveni ”ideologi ai creștinismului”. Cele trei grupuri, din cauza acestei nebunii, ”sfârșesc în corupție”. În ce constă, însă, această nebunie în optica Evangheliei?

Papa Francisc: «Nebunie înseamnă a nu asculta, literal se poate spune un ”nu știu”, a nu asculta. Incapacitatea de a asculta Cuvântul: când Cuvântul nu intră, nu îl las să intre pentru că nu-l ascult. Nebunul nu ascultă. El crede că ascultă, dar nu ascultă. Își vede de ale lui, întotdeauna. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să intre în inimă și nu este loc pentru iubire. Și dacă intră, intră de o manieră distilată, transformat de concepția mea despre realitate. Nebunii nu știu să asculte. Această surzenie îi conduce la această corupție. Nu intră Cuvântul lui Dumnezeu, nu există spațiu pentru iubire și, în fine, nu există spațiu pentru libertate».

Ei ajung sclavi pentru că schimbă ”adevărul lui Dumnezeu cu minciuna” și adoră făpturile în locul Creatorului.

Papa Francisc: «Ei nu sunt liberi, iar faptul că nu ascultă, această surzenie nu lasă loc iubirii și nici libertății. Ne conduc întotdeauna la o sclavie. Ascult eu Cuvântul lui Dumnezeu? Îi permit să intre? Acest Cuvânt, despre care am auzit cântându-se la ”Aleluia”, Cuvântul lui Dumnezeu este viu, este eficace, discerne simțămintele și gândurile inimii. Taie, pătrunde. Acest Cuvânt, îl las să intre sau sunt surd la acest Cuvânt? Și îl transform în aparență, îl preschimb în idolatrie, atitudini idolatrice sau îl transform în ideologie? Și nu intră… aceasta este nebunia creștinilor».

Papa a îndemnat, în fine, să ne îndreptăm privirea spre ”icoanele nebunilor de astăzi”. Pontiful a subliniat că ”există atât creștini nebuni, cât și păstori nebuni”. ”Sfântul Augustin îi mustră aspru, cu forță, pentru nebunia păstorilor face rău turmei”. Referința este la ”nebunia păstorului corupt”, la ”nebunia păstorului satisfăcut de sine însuși, păgân” și ”la nebunia păstorului ideolog”. ”Să ne uităm la icoana creștinilor nebuni”, a îndemnat papa Francisc, ”și alături de această nebunie să ne uităm la Domnul care stă mereu la ușă”. El bate la ușă și așteaptă. Să ne gândim deseori, a adăugat Sfântul Părinte, la nostalgia, la dorul Domnului după noi, la ”iubirea cea dintâi pe care a avut-o față de noi”.

Papa Francisc: «Și dacă noi cădem în această nebunie, ne îndepărtăm de el și el simte această nostalgie. Îi este dor de noi. Isus, cu această nostalgie, a plâns. A plâns asupra Ierusalimului: era nostalgia pentru un popor pe care l-a ales, l-a iubit, dar care se îndepărtase din nebunie, care a preferat aparențele, idolii sau ideologiile».

RV 17 oct 2017.

(http://ro.radiovaticana.va – D. Donnini – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia