Însă după aceea a venit Francisc. Consuelo, prezintă Daily Mail, l-a întâlnit în nunţiatura apostolică din Bogotá în timpul recentei călătorii în ţara sudamericană; ea însăşi a cerut o întâlnire cu pontiful, numai pentru câteva minute ca să-i destăinuiască durerea sa şi să-i ceară o „binecuvântare” înainte de a face ultimul său gest.
Femeia s-a prezentat în faţa papei purtând cagula din ţesut de culoarea cărnii care acoperă faţa sa de şaptesprezece ani, pentru a o proteja de razele solare dar şi de ruşine că poartă semnele brutalităţii fostului soţ, Dagoberto Esuncho, care a agresat-o în 2000 în casă, şi care a fost închis pentru a fi eliberat după o lună. Brutalitate care a întrerupt orice vis de a deveni stilistă profesionistă şi de a deschide un salon de frumuseţe, dând în schimb început la un adevărat Calvar format din operaţii continue (mai lipsesc alte şase), terapii, tuburi puse în nări pentru a respira, hrană lichidă ca unic aliment. Precum şi umilirea de a trebui să trăiască din caritatea altora. La toate acestea s-a adăugat acum diagnosticul unei toxoplasmoze cerebrale, care se manifestă de obicei cu crize epileptice şi paralizie.
„Ajunge”, a spus Consuelo Cordoba. A mers să spună asta şi papei care, însă, ascultând istoria sa şi cererea sa de a o binecuvânta înainte de a muri, i-a negat orice aprobare şi i-a spus: „Nu, tu nu vei face asta”, încurajând-o să meargă înainte şi să lupte pentru visele sale. Pentru că, a adăugat Francisc dărâmând-o pe femeie, „eşti curajoasă şi eşti şi frumoasă”.
„Papa m-a îmbrăţişat şi mi-a oferit acest cadou. Acum vreau să trăiesc”, a revelat Consuelo câtorva media columbinene, „nu voi mai face asta (eutanazia, nt) pentru că Dumnezeu urmează să aducă măreţie în viaţa mea. S-a săvârşit o minune”. Şi zâmbind a adăugat: „Medicul să nu mă aştepte, poate să pregătească injecţia pentru altcineva”.
De Salvatore Cernuzio
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
Sursa:http://itrc.ro
