Făclii și călăuze din Societatea lui Isus

 Sfântul Alberto Hurtado, preot

 

Comemorează:   foto_0000002920130816115805

Luis Alberto Hurtado Cruchaga, cunoscut mai ales în mediul Chilean drept Padre Hurtado, s-a născut la 22 ianuarie 1901 la Vina del Mar, Chile. A fost un preot iezuit, avocat, asistent social şi scriitor de origine bască. A intrat în Societatea lui Isus în 14 august 1923 şi a fost hirotonit preot la 24 august 1933. A fost profesor şi s-a dedicat slujirii celor săraci şi copiilor, dând naştere operei caritabile Căminul lui Cristos (Hogar de Cristo). A construit o casă de Exerciţii Spirituale, a fondat Asociaţia Sindicală Chileană şi a iniţiat, în 1951, revista Mesaj. Activitatea sa sacerdotală, apostolică, educativă, caritativă şi socială provenea din marea lui iubire pentru Cristos şi pentru cei săraci.
Diagnosticat cu cancer pancreatic şi luptându-se o vreme cu boala, moare la 18 august 1952. Încă dinainte de a muri, poporul l-a numit erou naţional pentru toată munca neobosită desfăşurată pentru cei aflaţi în nevoie. A fost beatificat de către Sf. Papă Ioan Paul al II-lea în 1994 şi ridicat în rangul sfinţilor de către Papa Benedict al XVI-lea în anul 2005. A devenit astfel al doilea sfânt al ţării sale de origine. Fundaţia instituită de el, Hogar de Cristo funcţionează şi în prezent drept cel mai mare grup de caritate din Chile. Există în cinstea lui o stradă şi o staţie de metrou în Santiago, aproape de sanctuarul unde este venerat. În anii ’90 a existat şi un scurt show de televiziune dedicat vieţii lui Hurtado.
Este sărbătorit în calendarul Societăţii lui Isus la data de 18 august.

 

Reține:

Din învăţăturile Sf. Hurtado:

Să fii un apostol nu înseamnă să porți o insignă pe haină; nici să vorbești despre adevăr, ci să-l trăiești, întrupându-te în el, transformat în Cristos. Să fii apostol nu înseamnă să aprinzi o lumânare, sa posezi lumina, ci să te faci lumină!

Tactica Duhului Sfânt seamănă cu aceea a păianjenului: începe cu punctele cele mai îndepărtate ca să termine în mijloc. Sfântul Paul avea multe de făcut la Ierusalim însă ajunge până în Spania… Dorea să parcurgă toată lumea cunoscută pe atunci pentru a-i face cunoscută esențialul …

Prima misiune a universităţii este să ,,ne-liniştească” lumea iar prima misiune a universitarului este să simtă această ,,nelinişte”, acest non-conformism față de o lume devenită sclavă.

 

Aprofundează:

Liturgia delle Ore della Compagnia di Gesù, Curia Generalizia, Roma, 2007.

https://en.wikipedia.org/wiki/Alberto_Hurtado

Exprimaţi-vă opinia