|
Catedrala maronită “Sfântul Ilie”, în istoricul cartier alepin Al-Jdayde, apare încă fără acoperiş, rănită de multele bombe de artilerie care au devastat-o în timpul conflictului sirian. Chiar acolo, în seara de marţi, 11 iulie 2017, peste o mie de alepini au umplut navatele sub cerul liber şi piaţa din faţa bisericii pentru a asculta “Missa în do minor” de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretată de 45 de muzicieni şi 27 de corişti de la Orchestra simfonică din Damasc împreună cu membrii corului Naregatsi, animat de comunităţile creştine locale.
“Această iniţiativă – prezintă la agenţia Fides arhiepiscopul Joseph Tobji, la conducerea arhieparhiei de Alep a maroniţilor – reprezintă în sine un semnal forte, de mare impact simbolic, şi care poate fi perceput de toţi: într-o biserică devastată, unde totul apărea distrus, reînfloreşte din nou viaţa şi se porneşte de la capăt. O orchestră de muzicieni musulmani şi creştini interpretează “Missa” în versiunea compusă de un mare geniu al umanităţii, o operă de credinţă şi de artă, care răsună chiar într-un loc care a fost devastat de barbarie şi de violenţa brutală. Şi jocul de lumini, în biserica aflată în ruină, era foarte sugestiv. Mulţi oameni au venit şi n-au găsit loc”.
Pentru a permite tuturor celor prezenţi să vadă concertul, câteva ecrane au fost instalate în piaţă. Concertul a fost realizat cu contribuţia asociaţiei franceze “L’Oeuvre d’Orient” şi a fost dirijat de părintele Yeghiche Elias Janji, preot armean catolic şi muzicolog, care şi în timpul războiului n-a încetat să interpreteze concerte în diferite oraşe siriene, şi care în urmă cu câţiva ani a dirijat aceeaşi operă a lui Mozart în faţa papei Benedict al XVI-lea.
(După Vatican Insider, 15 iulie 2017)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu