02.07.2017, Vatican (Catholica) – În contextul unei tumultuoase bătălii legale implicând cererea unui cuplu britanic de a avea un cuvânt de spus privind tratamentul și moartea fiului lor bolnav terminal, Papa Francisc s-a rugat pentru copil și a cerut să fie respectată dorința părinților lui. „Sfântul Părinte urmărește cu afecțiune și emoție povestea lui Charlie Gard și și-a exprimat apropierea față de părinții lui”, se arată într-o declarație din 2 iulie 2017, dată de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke. „Se roagă pentru ei, cerând ca dorința lor de a-l însoți și îngriji pe propriul lor copil până la sfârșit să fie respectată”.

Declarația a fost făcută în contextul în care a ajuns la capăt tensionata bătălie legală între părinții lui Charlie și oficialitățile din Marea Britanie cu privire la cum și când va muri el. La vârsta de doar 11 luni, Charlie Gard suferă de o formă rară de degenerare a creierului. Cu doar 16 cazuri cunoscute în lume, boala cauzează creierului daune extinse. Charlie Gard nu are anumite funcții ale creierului, are nevoie de asistență pentru a respira, are crize periodice și nu este de așteptat să dezvolte abilități mentale sofisticate fără tratament.

Părinții lui au reușit să adune aproape 2 milion de dolari pentru a-l duce în Statele Unite pentru un tratament experimental. Unii medici au fost sceptici cu privire la rezultate, dar alți pacienți care urmează în prezent acest tratament au arătat îmbunătățiri semnificative. Și în ciuda faptului că au fondurile necesare pentru tratament, tribunalele din Marea Britanie au decis împotriva acestei posibilități, susținând că continuarea tratamentului i-ar face rău lui Charlie. În plus, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit joi, 29 iunie 2017, că Spitalul Great Ormond Street, unde se află copilul, nu mai trebuie să îl țină în viață cu ajutorul aparatelor.

Când părinții lui au cerut să își ia copilul ca să moară acasă, cererea le-a fost refuzată. Aparatele pentru susținerea vieții lui Charlie Gard ar fi trebuit să fie oprite vineri, dar tribunalul le-a permis părinților să aibă mai mult timp cu copilul lor înainte de moartea lui. Vineri, Papa Francisc a publicat pe contul său de Twitter un mesaj clar pro-life: „A apăra viața umană, mai ales atunci când este rănită de boală, este o datorie de iubire pe care Dumnezeu o încredințează tuturor”. Tweet-ul a fost redistribuit de Greg Burke, care a adăugat hashtag-ul „#CharlieGard”, indicând că cuvintele Papei au avut legătură cu acest caz. În timp de părinții lui Charlie continuă să petreacă timpul care le-a mai rămas cu fiul lor, continuă să se desfășoare dezbaterea publică a acestui caz, cu cetățeni protestând în fața clădirii Parlamentului britanic.

Sursa: http://www.catholica.ro/2017/07/02/papa-a-cerut-sa-fie-respectata-dorinta-parintilor-lui-charlie-gard/

Exprimaţi-vă opinia