16.04.2017, Vatican (Catholica) – Până când marile Biserici creștine nu se pun de acord, sărbătorirea Paștelui în comun rămâne o coincidență. Și așa, este un motiv de bucurie, fiind evidențiat de Pontif în tradiționala binecuvântare „Urbi et Orbi”: „Iubiți frați și surori, în acest an, creștinii de orice confesiune celebrăm împreună Paștele. Astfel, răsună într-un singur glas din fiecare colț al pământului vestea cea mai frumoasă: ‘Domnul a înviat cu adevărat, precum a zis!’ El, care a învins întunericul păcatului și al morții, să dăruiască timpurilor noastre pacea. Paște fericit!”
După Liturghia de dimineață, celebrată pe o vreme schimbătoare în Piața San Pietro, Papa Francisc a urcat în balconul Bazilicii San Pietro pentru binecuvântarea „Urbi et Orbi”, ocazie care în mod tradițional înseamnă și o privire aruncată asupra situației mondiale. Pontiful a început cu Siria, „victimă a unui război care nu încetează să semene oroare și moarte”, invocând pace pentru toți cei din ‘Orientul Mijlociu, începând cu Țara Sfântă, ca și în Irak și în Yemen”. Din Africa a amintit de Sudanul de Sud, Sudan, Somalia și Republica Democratică Congo, „care suferă din cauza perpetuării conflictelor, agravate de foametea atât de gravă care lovește unele regiuni din Africa”.
Pontiful s-a rugat și pentru țările „marcate de tensiuni politice și sociale care în unele cazuri au ajuns la violență”, referindu-se la America Latină, dar nu numai. „Bunul Păstor să ajute Ucraina, afectată în continuare de un sângeros conflict, ca să ajungă la concordie și să însoțească inițiativele menite să aline dramele celor care suferă consecințele acestuia.” La final s-a oprit și la Europa, cerând „speranță pentru cei care trec prin momente de criză și dificultate, îndeosebi din cauza lipsei grave de locuri de muncă mai ales pentru tineri”.
În salutul său, Sfântul Părinte a subliniat că „vechea sărbătoare a Paștelui, memorial al eliberării poporului ebraic din sclavie”, a ajuns la împlinire prin învierea lui Cristos, care „ne-a eliberat de sclavia păcatului și a morții și ne-a deschis calea spre viața veșnică”. Atunci când ne lăsăm stăpâniți de păcat, a spus el, „pierdem drumul bun și mergem pe unul greșit ca niște oi rătăcite. Dar Dumnezeu însuși, Păstorul nostru, a venit să ne caute, și pentru a ne salva s-a înjosit până la umilința crucii. Iar astăzi putem să proclamăm: ‘A înviat Păstorul cel bun care a binevoit să moară pentru turma Sa!’” Păstorul Înviat, a continuat el, „nu obosește să ne caute pe noi, frații rătăciți în deșerturile omenirii. Iar cu semnele Pătimirii – rănile iubirii Sale milostive – ne atrage pe drumul său, drumul vieții. Și astăzi El ia pe umerii săi atâția frați ai noștri oprimați de rău în diferitele sale forme.”
Continuând cu imaginea Păstorului Înviat, Pontiful a spus că acesta merge în întâmpinarea „celor rătăciți în labirinturile singurătății și ale marginalizării” și îi ia pe umerii Săi „victimele sclaviilor vechi și noi: ai muncilor inumane, ai traficurilor ilicite, ai exploatării și discriminării, ai dependențelor grave. Se împovărează cu copiii și adolescenții care sunt privați de un trai lipsit de grijă pentru a fi exploatați; și cu cei care au inima rănită din pricina violențelor suferite între zidurile propriei case. Păstorul Înviat devine tovarăș de drum pentru cei constrânși să-și părăsească pământul din cauza conflictelor armate, a atacurilor teroriste, a foametei, a regimurilor opresive. Pe acești emigranți El îi face să întâlnească frați sub orice petec de cer, pentru a împărți împreună pâinea și speranța pe drumul comun.”