Papa Francisc celebrând Sfânta Liturghie, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, joi, 16 martie 2017.

16 martie 2017. Să fim atenți să nu mergem pe calea care, de la păcat ajunge la corupție, a atras atenția papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată joi dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Luca, capitolul 16 – în care se istorisește despre bogatul care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi benchetuia zilnic, în vreme ce la poarta lui zăcea un sărac, Lazăr, care ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului –  pontiful a atras atenția asupra pericolului de a ne închide în noi înșine ignorându-i pe săracii și pe cei fără acoperiș din orașele noastre.

Păcatul devine corupție pentru cel care trăiește în opulență și nu-l vede pe cel sărman
“Când o persoană trăiește închisă propriul mediu, respirând aerul propriilor bunuri, al propriei satisfacții, al vanității, al siguranței de sine, având încredere doar în ea însăși, pierde orientarea, pierde busola și nu mai știe care sunt propriile limite”, a explicat papa Francisc, referindu-se la indiferența voită a bogatului din Evanghelie:
Papa Francisc: «El știa cine era acel sărac. Știa, ca dovadă că, atunci când vorbește cu Părintele Abraham, spune: ‘trimite-l pe Lazăr’. Așadar, știa cum se chema acel om, însă nu-l interesa. Bogatul era un păcătos? Da. Însă, de la păcat se poate reveni pe calea cea bună, cerând iertare, iar Domnul iartă. Însă, pe bogatul din parabolă, inima l-a condus într-atât de mult pe calea morții încât nu mai are posibilitate de întoarcere. Există un punct, există un moment, o limită de la care este dificilă întoarcerea: este momentul în care păcatul se transformă în corupție. Bogatul nu era un păcătos, era un corupt, pentru că era conștient de existența a numeroase situații de mizerie, însă el era fericit și nu-i păsa de nimic.»

Ce simțim în inimă când vedem pe stradă o persoană fără acoperiș?
«Ce simțim în inimă când mergem pe stradă și vedem o persoană fără acoperiș, copii singuri care cerșesc… ? ‘Nu, [n.n. îmi spun] aceștia sunt din etnia care fură’ și merg mai departe? Fac astfel? [Sau îmi spun ] ‘cei fără adăpost, săracii, cei abandonați, chiar și cei fără adăpost care sunt îmbrăcați bine, au ajuns astfel din lipsa banilor pentru plata chiriei, pentru că nu au o locuință? Ce simt eu? Aceste persoane fac parte din panorama, din peisajul unui oraș asemenea unei statui, a unei stații de autobuz sau a unui oficiu poștal? Este normal să-i percepem astfel? Să fim atenți când aceste situații ajung să ne pară ca fiind normale, încât spunem ‘Ce să-i faci, așa este viața… eu mănând, beau, și pentru a-mi înlătura puțin din sentimentul de vinovăție îi dau ceva și merg mai departe.’ Nu, strada nu este bună. »

Cel păcătos se căiește și se întoarce de pe calea păcatului; cel corupt continuă sî trăiască în păcat, pentru că este închis în sine
Insistând asupra necesității de a ne da seama când ne aflăm pe calea alunecoasă a păcatului și a corupției, pontiful ne îndeamnă să ne întrebăm ce simțim atunci când vedem că peste un spital a căzut o bombă care a cauzat numeroși morți în rândul copiilor. Spun o rugăciune și apoi continui să trăiesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Pătrunde în inima mea această situație sau sunt asemenea bogatului pe care drama lui Lazăr nu-l afectează nicidecum. Dacă aș fi asemenea bogatului, a atras atenția papa Francisc, atunci aș fi pe calea corupției:
Papa Francisc: «De aceea, să-i cerem Domnului: ‘Scrutează, o Doamne, inima mea. Vezi dacă drumul pe care umblu este greșit, dacă mă aflu pe cale alunecoasă care duce de la păcat la corupție, și de la care nu mai există cale de întoarcere. În mod obișnuit, cel păcătos se căiește și se întoarce de la păcat. Însă, cel corupt cu greu renunță la păcat, pentru că este închis în sine. Scrutează, Doamne, inima mea: aceasta să fie rugăciunea noastră de azi. Ajută-mă să înțeleg pe ce cale mă aflu, pe ce cale umblu.»

RV/AM

Exprimaţi-vă opinia