Papa Francesco – exerciții spirituale
O introducere și nouă meditații, precedate de celebrarea Sfintei Liturghii, dimineața, împletite cu rugăciune și reculeasă tăcere și încheiate cu adorație euharistică. Părintele Michelin, un milanez de 53 de ani, este profesor la Institutul Teologic din Assisi. Intenția lui este de a propune o lectură esențială și spirituală a fragmentelor evanghelica care învață modul de a sta cu Isus.
Prima meditație, de luni dimineață, a pornit de la Mărturisirea de credință a lui Petru care recunoaște în Isus Cristos pe Fiul Dumnezeului celui viu, pentru a trasa apoi drumul spre Ierusalim, meditația fiind urmată de teme privind Ultima Cină, rugăciunea din grădina Getsemani, trădarea lui Iuda, procesul autorităților romane, până la moarte și înviere.
Într-un din meditații, părintele Michelin s-a lăsat ajutat de un cuplu de soți, pentru a putea pătrunde și expune cât mai bine încercarea soției lui Pilat de a-l convinge pe soțul ei să-l elibereze pe Isus, persoană nevinovată, istorisindu-i visele avute. În privința unei alte meditații, a fost ajutat de o călugăriță clarisă: mai exact reflecția privind ungerea picioarelor lui Isus cu ulei parfumat, de către Maria din Betania, criticată de unii discipoli pentru risipa banilor despre care spuneau că ar fi putut fi folosiți mai bine, fiind împărțiți săracilor. Însă, Isus le răspunde că pe săraci îi vor avea mereu cu ei.
Reculegerile spirituale – evidențiază părintele Michelin – sunt întotdeauna importante dar devin și mai necesare în aceste timp caracterizat de o viață frenetică: avem nevoie să ne oprim și să ne examinăm pentru a înțelege mai bine dacă mergem într-adevăr cu Isus.
RV/AM