A apărut Biblia fără note

Publicatla 1 March 2017

Aşa cum a fost anunţat cu ceva timp în urmă, din dorinţa de a facilita şi mai mult accesul la citirea, meditarea şi trăirea Cuvântului lui Dumnezeu, Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei de Iaşi a tipărit o nouă ediţie a Bibliei realizate în Biserica Romano-Catolică.

Ediţia completă publicată în 2013 s-a bucurat de o primire destul de bună, lucru dovedit de faptul că stocul s-a epuizat anul trecut. Cu toate avantajele acelei ediţii – care rămâne de referinţă, mai ales în privinţa notelor şi a celorlalte materiale auxiliare -, prezenta dezavantajul referitor la faptul că era un volum greu de purtat. Aşa că s-a impus aproape de la sine necesitatea unei ediţii mai la îndemână.

Acest lucru s-a concretizat prin munca din ultimii trei ani, îndeosebi în vara trecută şi acum este momentul de a anunţa că Biblia în traducerea catolică este disponibilă într-o ediţie actualizată, eliberată de erorile de tehnoredactare care interveniseră. Noutatea cea mai importantă este prezenţa accentelor grafice pe numele proprii şi pe cele referitoare, de exemplu, la popoarele din timpul exodului. Aceste accente au fost puse urmând normele limbii române referitoare la preluarea numelor străine în limba română, lucru documentabil în cărţile de specialitate referitoare la gramatica limbii române.

Ediţia din 2016 a Bibliei este disponibilă în două formate: primul, 17/25 cm, pentru un total de 1.516 pagini, ediţie bicoloră (negru şi roşu), cusută şi legată cu coperte cartonate şi plastifiate, şi altul 13/18, pentru un total de 1.368 pagini, ediţie monocromă, cusută şi legată cu coperte cartonate şi plastifiate.

Tipărirea s-a făcut pe hârtie specială pentru tipărirea Bibliei, lucru care a fost posibil prin colaborarea cu United Bible Societies (UBS), prin intermediul Societăţii Biblice Interconfesionale din România (SBIR), reprezentată de doamna Emilia Iorgandopol, care s-a ocupat de toate formalităţile şi garantările necesare: le mulţumim pentru disponibilitatea la colaborare şi pentru modul cum au înţeles s-o facă. Nu în ultimul rând, mulţumim lui Ştefan Tamaş şi Dianei Percă, cu un aport foarte consistent la tehnoredactarea ediţiei de faţă.

Referitor la contribuţia pentru achiziţionarea acestei ediţii, formatul mare, 17/24, în două culori, costă 95 lei, iar cel mic, 13/18, monocrom, costă 65 lei.

Ambele formate pot fi comandate de la Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei de Iaşi (tel. 0768/767447; 0333/102208; e-mail: biblia_catolica@yahoo.ro; există şi posibilitatea comenzilor personalizate contactând Departamentul de Cercetare Biblică) sau de la librăriile catolice din ţară.

Un ultim lucru important: distribuirea acestei ediţii a început deja. Însă ea va fi prezentată oficial în cadrul sfintei Liturghii solemne prezidate de Ep. Petru Gherghel în catedrala din Iaşi în Duminica Bibliei, la 26 martie 2017.

Pr. Edi Patraşcu

Sursa: www.ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia